just_me_oana
Moderator
 Din: maybe from heaven...or hell?
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 236
|
|
Încă din cele mai vechi timpuri arta egipteană[1] a fost una dintre cele mai originale. Originile ei le găsim în preistorie şi protoistorie. Egiptul antic înconjurat de Marea Mediterană, deşert şi Marea Roşie, a fost foarte rar atacat de duşmani. Izolarea, dezvoltarea economică şi socială lentă precum şi păstrarea tradiţiilor locale fac ca civilizaţia şi arta egipteană să reziste de-a lungul timpului. Aceasta explică faptul că arta egipteană nu are influenţe din afară.
Piramidele lui Keops, Kefren şi Mikerinos
Piramidele lui Keops, Kefren şi Mikerinos
Conservatoare, evoluând foarte puţin în timp, arta egipteană, şi-a păstrat trăsăturile specifice, fiind profund ataşată puterii faraonului. În Egipt, faraonul, reprezintă puterea absolută în stat. Lui i se atribuie calităţi supranaturale şi originie divină. În timpul vieţii, faraonul este fiul zeului soare, iar după moarte este conducător suprem al armatei, al cultului, conduce ritualurile sacre şi este judecător şi legiuitor. În religia egiptenilor se găsesc sute de zei, deoarece este politeistă. Egiptenii, considerau că zeii au creat lumea, iar viaţa lor pe pământ este coordonată de ei. Cultul zeilor se oficia prin ritualuri secrete de către preoţi în lăcaşuri de cult numite temple. Fiind cei mai credincioşi oameni din antichitate, egiptenii credeau atât în zei, dar şi în viaţa de apoi. Egiptenii credeau că viaţa este veşnică, continuând şi după moarte, pentru ei moartea era o trecere într-o altă viaţă. În antichitate, egiptenii considerau că omul este alcătuit din trup ca fiind partea materială, şi suflet(Ka), partea spirituală. Astfel se considera că, sufletul se eliberează de trup şi continuă să trăiască liber, prin moarte întorcându-se, în fiecare dimineaţă în trup, după o călătorie făcută noaptea în lumea nopţilor. Pentru a trăi veşnic trupul era îmbălsămat şi adăpostit în "casele pentru enternitate" în care se aflau şi statuile defuncţilor.
Arta egipteană, are un profund caracter religios şi funerar, acesta regăsindu-se în arhitectură, sculptură şi pictură. Arta egipteană, este o „artă de curte”, prin care faraonul îşi arată puterea şi bogăţia lui. Astfel, putem întâlni construcţiile uriaşe ridicate şi statuile faraonilor şi ale zeilor supradimensionate. Datorită conservatorismului artei egiptene, fiind respectate anumite reguli ce limitează libertatea de creaţie a artiştilor, aceasta are o evoluţie lentă.
Arhitectura
Arhitectura religioasă şi funerară reprezintă cea mai importantă secţie din arta Egiptului antic. Aceasta cuprinde morminte, temple de cult şi funerare.
Templele de cult există în fiecare oraş, fiind închinate unui singur zeu(sau faraon). În templu se găsea statuia zeului, şi tot aici era locul pentru oficierea ritualurilor de cult, făcute de preoţi şi Marele Preot. Templele sunt construite în plan rectangular şi sunt formate din mai multe camere. La intrarea în templu, se găsesc doi piloni în formă de piramidă. La intrare observăm o alee de acces cu statui de sfincşi iar lângă intrarea principală, un Obelisc pe se observă hieroglife, ce ne dezvăluie viaţa zeului.
Mikerinos şi regina sa.
Templul are o poartă îngustă şi înaltă, pe care dacă o treci descoperi o curte interioarăcu altare de rugăciune aflate în coridoare acoperite şi susţinute de coloane. Pentru a aduce ofrande şi a se ruga zeilor, credincioşii au acces numai în această curte. După curtea interioară, ajungem în sala hipostilă ce are multe coloane uriaşe ce sunt decorate cu picturi, sau hieroglife. Sanctuarul este format din mai multe camere şi coridoare secrete. Statuia zeului poate fi găsită în cea mai îndepărtată şi întunecoasă dintre acestea. Templul de cult este o construcţie de mari dimensiuni, fiind construit pe baza sistemului stâlp-grindă. Acest sistem era cel mai des folosit de constructorii din antichitate. Costructorii egipteni nu foloseau arcul sau bolta. Coloana egipteană este constituită din piatră, are o înălţime impunătoare şi are rol de susţinere dar şi decorativ prin forma specială a fusului sau capitelului. Fusul coloanei are formă cilindrică, iar suprafaţa este netedă sau fasciculată imitând tulipini de flori. Culorile folosite pentru coloane sunt:roşu, albastru, verde sau galben. Pe coloane se observă hieroglife iar capitelurile au formă fie de plante ce se găsesc prin zonă(lotus, palmier), fie reprezintă capete de zeiţe(Hator şi Isis).
Mormintele sunt cele mai importante deoarece acestea sunt considerate de egipteni "locuinţe pentru eternitate", folosite ca adăpost în viaţa veşnică. Ele sunt construite diferenţiat în funcţie de poziţia socială a defuncţiilor. Astfel exsistă mastabale şi piramide. Mastabalele sunt construite în plan simplu, rectangular, pentru oameni bogaţi şi clasele conducătoare. Ele sunt împărţite în două zone: terestră, şi subterană. În zona terestră se află camera ofrandelor unde se face oficierea ritualurilor de cult, şi serdapul unde se găseşte statuia defunctului. Zona subterană este formată din camere mortuare unde sunt aşezate sarcofagele defuncţiilor şi coridoare de acces.
Piramidele sunt construite pentru faraoni şi familiile lor. Materialul folosit pentru construcţia fiind piatra. Piramidele, în interiorul lor sunt formate din mai multe spaţii, astfel în acestea se găsesc: camera ofrandelor, serdapul şi camere mortuale iar în partea subterană a piramidei întâlnim nenumărate coridoare, sau camere mortuare separate la care se ajunge greu. Piramidele erau construite încă din timpul vieţii defuncţiilor. Prima piramidă construită a fost în trepte şi a aparţinut faraonului Djeser de la Sakkarah, urmând apoi forma romboidală, şi apoi forma de piramidă propiuzisă.
Templul funerar este o construcţie de mari dimensiuni şi foarte complexă. Acesta are rol de templu de cult(dar şi de mormânt în subteran). Templele sunt construite pentru faraoni şi familiile lor, ele putând fii săpate fie parţial în stâncă şi se numesc semihipogee, sau integral în stâncă, numindu-se hipogee. Arhitectura egipteană, mai cuprinde pe lângă tipurile de construcţii descrise mai sus şi altele cum ar fi: palate, case particulare, forturi de apărare etc.. La construirea acestora s-au folosit cărămizi uscate la soare nerezistente de-a lungul timpului. Aceste tipuri de construcţii sunt amintite în textele hieroglife.
Sculptura
Sculptura fiind o secţie importantă a artei egiptene, este formată din basoreliefuri, altoreliefuri şi realizatea statuilor de mari şi mici dimensiuni. Materialele folosite pentru sculptură sunt: piatra, lemnul şi metalul(aur;argint). Şi sculptura respectă regulile stricte ale egiptenilor, fiind realizată în aşa fel încât să exprime trăsăturile specifice egiptene. Credinţa în zei şi viaţa veşnică, au determinat regulile stricte cum ar fi: hieratismul, frontalismul şi supradimensionarea.
Scribul
Egiptenii considerau că în pragul morţii, sufletul este judecat de zei după faptele bune sau rele din timpul vieţii de pe pământ şi în funcţie de acestea, acesta poate să ajungă în lumea veşnică. Ceremonialul funerar are 3 momente importante: momentul de aşteptare a judecăţii când corpul este încremenit cu privirea fix înnainte; al doilea este momentul deschiderii gurii pentru ieşirea sufletului şi captarea energiei sacre folosită în vederea trecerii în viaţa veşnică; al treilea moment fiind păşirea cu piciorul stâng în viaţa veşnică.
Hieratismul ne prezintă calmul şi liniştea, lipsa de expresivitate a chipurilor exprimând astfel delimitarea personajelor de viaţa pământeană şi aşteptarea dreptului la nemurire. Acest canon se realizează prin încremenirea trupurilor şi lipsa de expresivitate a chipurilor, acestea fiind exectuate în aşa fel încât bărbia să fie uşor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriţi şi privirea aţintită spre orizont.
Frontalismul exprimă vederea frontală, din faţă a personajelor realizate. Astfel, o statuie tritidimensională, te obligă să s-o priveşti frontal pentru a înţelege semnificaţia ei. Astfel de statui înfăţişază personaje(zei,faraoni) în picioare sau stând fiind simetrice. Simetria se realizează prin aşezarea formelor anatomice identic de o parte şi pe alta a unei axe de simetrie dusă ipotetic de la baza nasului la sol. Cu toate acestea, simetria este relativă pentru că nu se poate realiza o identitate absolută între cele două părţi. Majoritatea statuilor egiptene realizate reprezentând personaje cu braţele lipite de corp şi cu pumnii strânşi prezintă o asimetrie în cazul piciorului stâng care face pasul spre înnainte în relaţia cu piciorul drept. O altă asimetrie poate fi observată în cazul când unul din braţe poate fi adus în dreptul inimii nemaifiind simetric cu celălalt. În pictură şi relief, frontalismul este realizat diferit: capul şi picioarele sunt reprezentate din profil, iar umerii, pieptul şi ochiul sunt văzute frontal.
Masca lui Tutankamon
Supradimensionarea se realizează prin reprezentarea zeilor şi a faraonilor mai mari decât celelalte personaje pentru a exprima sacralitatea lor. Atât statuile cât şi relieful este realizat pentru a decora pereţii mormintelor, templelor, sau palatelor regale. Compoziţiile sunt sub formă de frize, iar tematica este diversificată, astfel încât alături de procesiuni religioase sau funerare, ritualuri sacre şi de înmormântare pot apărea, subiecte din viaţa de zi cu zi(scene de muncă, vântoare etc.). În perioada Regatului Nou, sculptura egipteană exprimă rafinament şi eleganţă prin stilizări şi deformări anatomice, cum ar fi: prognatism accentuat, susţinerea exagerată a gâtului, proeminenţa abdomenului, fragilitatea şi lungirea membrelor. Câteva exemple pot fi: Statuia faraonului Kefren, prinţul Rahotep şi soţia sa, Scribul, Portretul lui Nefertiti, masca de aur a lui Tutankamon etc..
Pictura
La începutul artei egiptene, pictura se confunda cu relieful, dar pe parcurs pictura murală devine o secţie importantă, de mare amploare, luând locul acestuia. În decorarea pereţiilor de morminte, temple sau coloane. Tehnica frescei este folosită des, iar scenele sunt aşezate în frize pe tot peretele, de la sol, la tavan. Tematica e bogată variată cu scene din viaţa coditiană(banchete, dansuri, petreceri sportive, etc.) sau ritualuri de cult şi înmormântare. Şi în pictură se foloseşte legea frontalismului, şi uneori a hieratismului. Personajele sunt statice sau în mişcare, încadrate în peisaj, sau aşezate pe etaje sugerând adâncimea. Formele din desen sunt delimitate cu o linie neagră, accentuată, iar culorile sunt fără nuanţări, uniforme. Atât în relief cât şi în pictură există o diferenţă între simplitatea şi schematismul reprezentărilor umane şi corectitudinea şi în mulţimea detaliilor în realizarea animalelor. În Regatul de Mijolc, apar elementele simbolice sau magice şi diversificarea paletei cromatice, astfel pictura realizându-se prin folosirea culorilor primare, complementare, contraste închis-deschis şi griui colorate. O altă remarcă, ar fi că în Regatul Nou când fresca era dominantă în decorarea templelor, mormintelor, sau palatelor observăm modificarea culorilor, acestea devenind mai transparente, nuanţate determinând o picturalitate deosebită în raport cu cele de până acum. Exemple de freşte:Gâştele de la Meidum, Pisica la pândă, Coţofana, Muzicienele, Dansatoare, Freştele de la Beni-Hassan etc.
_______________________________________
Ea un inger ce se roaga
El un demon ce viseaza
Ea o inima de aur
El un suflet apostat
|
|
