Sethesh
Husband of Nephthys
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 68
|
|
Mitul zeului egiptean Osiris (User), circulând într-un număr mare de variante şi totuşi dificil de reconstituit integral în vreuna dintre ele, este poate cel mai spectaculos în toată mitologia egipteană. ÃŽn ultima analiză, Osiris este zeul care moare; probabil într-un stadiu arhaic divinitate a vegetaţiei fecunde, ajunge sub dinastiile târzii zeu al morţii (stăpân peste orizon-tul funerar duat şi, totodată, judecătorul universal al defuncţilor). Uciderea, dezmembrarea şi împrăştierea lui în bazinul nilotic şi apoi recon-stituirea şi învierea lui prin stăruinţa şi practicele magice ale surorii şi soţiei sale Isis se interpretează de obicei ca un rit agrar; dar formele derivate se pot considera adesea în aria mitică a eroilor civilizatori. Acceptat de greci şi apoi răspândit în lumea elenistică şi în provinciile romane, mitul s-a adaptat fiecărei zone, cultele şi misterele osiriace migrând ca atare ori influenţând alte culte din timpul expansiunii Romei imperiale.
Despre mitul originar ştim foarte puţin, mai ales din textele funerare şi din textele magice egiptene; pe lângă pierderea inerente a atâtor documente mitografice, nu trebuie să neglijăm nici faptul, aşa cum îl subliniază Eugene Lefebure (în Le Mythe Osirien), că „scribii se adresează egiptenilor şi nu egiptologilorâ€Â?. Iată, aşadar, de ce e utilă lectura mitul osiriac în versiunea lui Plutarh, scriitor grec ce, fiind discipol platonician şi adept neopitagoreic, filosof, teolog şi biograf, credea cu certitudine că miturile ascund profunde adevăruri. Versiunea lui Plutarh, alimentată de multe izvoare dar construită după criteriile sale, este dintre puţinele mai ample.
Se spune că Rheia(Nut), având legături secrete cu Kronos(Geb), Soarele(Ra) a băgat de seamă şi a rostit împotriva ei acest blestem: „Fie ca ea să nu poată naşte nici în răstimpul unei luni, nici în al unui an!â€Â? Dar Hermes(Thot), îndrăgostit de zeiţă şi dobândindu-i deopotrivă bunăvoinţa, a jucat apoi zaruri cu Luna şi i-a răpit a şaptezeci şi doua parte a fiecărei dintre toate zilele ei de lumină. Din suma tuturor acestor şaptezeci şi două(crâmpeie) el a alcătuit cinci zile, pe care le-a adăugat celorlalte trei sute şaizeci. Egipteni numesc şi astăzi Epagomene sau adiţionale cele cinci zile şi în cuprinsul lor sărbătoresc aniversarea naşterii zeilor.
Osiris se zice că s-a născut în ziua întâi şi, în clipa în care a fost zămislit, s-a auzit un glas care a spus: „Acesta care a ieşit la lumină este domnul tuturor lu-crurilorâ€Â?. Mulţi mai povestesc că la Teba un oarecare Pamyles, ducându-se să ia apă în templul lui Zeus, a auzit chiar atunci un glas care-i poruncea să strige din răsputeri: „Este gata să se nască marele rege, binefăcătorul Osirisâ€Â?. ÃŽntrucât Pamyles s-a supus, Kronos(Geb) i l-a pus în braţe pe Osiris şi l-a însărcinat să-l crească şi să întemeieze sărbătoarea Pamyliilor, care semăna cu Phallephorile(Procesiuni falice simbolizând fecundarea, desfăşurate la greci în cinstea lui Dionysos. Identificarea propriilor zei în divinităţile altor popoare era o predilecţie a scriitorilor Heladei, transmisă apoi şi romanilor. Iată de ce numele zeilor egipteni sunt adesea înlocuite de Plutarh cu ale zeilor elenici.) noastre. A doua zi s-a născut Arueruis, care a socotit a fi Apollon şi pe care unii îl numesc Amon cel Bătrân. A treia zi a venit pe lume Typhon(Seth), nu la soroc şi nici pe cale obişnu-ită, ci ţâşnind de-a dreptul din pântece matern, pe care-l deschisese sfâşiindu-l cu o puternică lovitură. ÃŽn a patra zi s-a născut Isis, în mijlocul mlaştinilor. ÃŽn ziua a cincea a ieşit la iveală Nephthys, pe care unii o mai numesc Teleute şi Aphodite, iar alţii Nike(Victoria). Osiris şi Amon cel Bătrân, după câte se adaugă, au avut Re drept tată; Isis a fost fiica lui Thot, iar Seth şi Nephthys au fost zămisliţi de Geb. Din pricina naşterii lui Seth, regii Egiptului socoteau nefastă ziua a treia din cele adiţionale; ei şi-o petreceau până la căderea nopţii fără a se îndeletnici cu vreo treabă, fără a se îngriji de ei însuşi. Se mai spune că Seth a luat-o de soţie pe Nephthys, ca Isis şi Osiris, îndrăgostiţi unul de altul, se uniseră în sânul maicii lor, mai înainte chiar de a se fi născut. Şi câte unii povestesc că Arueris, pe care egiptenii îl numesc Horus cel Bătrân iar elinii Apollon, s-a născut din această unire.
ÃŽndată ce a luat domnia, Osiris i-a smuls pe egipteni fără întârziere din traiul lor cu lipsuri, ca de fiare săl-batice, i-a făcut să cunoască roadele pământului, le-a dat legi şi i-a învăţat să-i respecte pe zei(Plutarh, ca mulţi alţi scriitori greci [Herodot pe de o parte, Euhe-meros pe de alta] îi consideră pe zei [aici panteonul egiptean] personaje istorice între tipul de strămoşi totemici şi tipul de eroi civilizatori, ceea ce se încadre-ază şi în caracterul prin excelenţă antropomorfic al mitologiei greceşti. De altfel, Diodor din Sicilia ada-ugă şi alte detalii, anume că Osiris „i-a făcut pe oame-ni să-şi piardă obiceiul de a se mânca între ei, după ce Isis le dezvăluie folosirea grâului şi orzuluiâ€Â?.). Mai târziu el a străbătut tot pământul spre a-l civiliza. Foarte rar a avut nevoie să facă uz de forţa armelor, şi mai adesea a atras spre el cel mai mare număr de oameni, prin stăruinţă, prin raţiune, iar uneori şi fermecându-i cu cântece şi cu toate mijloacele muzicii. Iată pentru ce grecii cred că Osiris este un zeu totuna cu Dionysos.
ÃŽn timpul absenţei lui Osiris, Seth n-a îndrăznit să înnoiască nimic, pentru că Isis stătea neclintit de veghe şi păstra cu vigoare toate lucrurile în bună rânduială. Dar la întoarcerea acestui zeu, Seth i-a întins o capca-nă. El şi-a adunat şaptezeci şi doi de ciraci şi pe deasu-pra a mai fost însoţit de prezenţa din preajma sa a unei regine din Etiopia, care se numea Aso. Măsurând în taină lungimea întocmai a trupului lui Osiris, Seth a pus să se construiască după această măsură o minuna-tă ladă admirabil împodobită şi a poruncit să-i fie adu-să în toiul unui ospăţ. La vederea acestei lăzi toţi mese-nii au fost uluiţi şi fermecaţi. Apoi Seth a făgăduit, glumind, că o va dărui celui care, culcându-se în ea, o va umple întocmai. Toţi mesenii, unii după alţii, încer-cară lada, însă nici unul n-a găsit-o pe măsura sa. ÃŽn sfârşit, Osiris intră şi el şi se întinse cât era de lung (Gaston Maspero deducea că Osiris ar fi avut o înălţime de peste cinci metri.). ÃŽn aceeaşi clipă, toţi mesenii s-au repezit să închidă capacul. Unii l-au bătut în cuie, alţii l-au pecetluit cu plumb topit. După ce s-a încheiat lucrarea, lada a fost dusă la fluviu şi lăsată să coboare până în mare prin Gura Tanită a Nilului, gură ce şi azi, din pricina acelei întâmplări, este urâtă de egipteni şi numită Blestemata. Aceste evenimente s-au petrecut, după cum se spune, în ziua a şaptesprezecea din luna Athyr, cea în care Soarele trece prin semnul Scorpionului, şi în al douăzeci şi optulea an de domnie al lui Osiris. Când a aflat şi ea, Isis şi-a tăiat o buclă de păr chiar pe locul unde i s-a adus la cunoştinţă această nenorocire, şi s-a înfăşurat în veşmânt de doliu. Era pe locul unde se înalţă şi azi oraşul Koptos, al cărei nume, după unii autori, înseamnă privaţiune, căci koptein, zic ei, are înţelesul de a priva. Zeiţa a rătăcit atunci prin toate părţile, a umblat peste tot pradă celei mai mari nelinişti şi nu s-a apropiat niciodată de cineva fără să-i vorbească. ÃŽn sfârşit, venind odată să întâm-pine câţiva copii mici, ea îi cercetă cu privire la soarta lăzii. S-a vădit că aceşti copii o văzuseră, aşa că ei i-au arătat care este gura pe unde prietenii lui Seth călăuzi-seră acel sicriu spre mare. De acolo se trage în Egipt obiceiul de a se atribui copiilor mici harul profeţiei şi în deosebi de a desluşi semne prevestitoare în cuvintele ce răsună atunci când se joacă prin temple, vorbind la nimereală. Isis a aflat apoi că îndrăgostitul Osiris avu-sese din greşeală legături cu sora sa Nephthys, luând-o drept Isis. Găsind în cununa de sulfină pe care Osiris o lăsase lângă Nephthys mărturia vădită a împreunării lor, Isis s-a apucat să caute copilul pe care, de frica soţului ei Seth, mama îl părăsi îndată după ce îi dăduse viaţa. Călăuzită de câini, Isis îl găsi greu şi cu mari strădanii. Ea şi-a luat asupra-şi povara de a-l hrăni şi copilul acesta, răspunzând la numele de Anubis, a ajuns însoţitorul şi paznicul ei. Se zice că e însărcinat cu paza zeilor, aşa cum câinii sunt paznicii oamenilor.
***ând după aceea Isis a fost înştiinţată că lada, săltată de apa mării, fusese adusă pe meleagurile Byblosului şi că valurile o împinseră uşor spre ţărm, la poalele unei tufe de tamarisc. Iar acest tamarisc, sporind în scurtă vreme cu deosebită măreţie şi înteţin-du-şi viguros creşterea, cuprinsese în strânsoare lada; crescuse împrejurul ei şi o ascunsese înăuntrul tulpinii sale( ).Regele ţării, fermecat de creşterea acestei tufe, poruncise să se taie tulpina care închidea în ea lada nevăzută şi să se cioplească un stâlp pentru reazemul acoperişului palatului său, ÃŽnştiinţată, zise-se, de vântul divin al faimei, Isis s-a dus la Byblos. S-a aşezat plângând, prăbuşită lângă o fântână, şi n-a vorbit cu nimeni. Dar când au trecut pe-acolo slujnicele reginei, ea le-a dat bineţe, a stat binevoitoare cu ele de vorbă, s-a oferit să le împletească părul şi să le îmbibe trupul cu minunata mireasmă ce o răspândea făptura ei. Când regina îşi văzu slujnicele, se aprinse numaidecât de dorinţa de a şti cine era străina mulţumită căreia părul şi trupurile lor răspândeau asemenea miros de ambro-zie. Astfel, ea trimise îndată s-o caute, şi-o făcu cea mai apropiată prietenă şi-i dădu pruncul său să i-l alăpteze. Regele acestei ţări se numea, zice-se, Malkandros. Regina, după unii, era numită Astarte; alţii o numesc Saosis, iar alţi câţiva Nemanous, cuvânt pe care grecii îl traduc prin Athenais.
Ca să alăpteze copilul, Isis îi vâra degetele în gură. Noaptea, ea ardea cea ce era muritor în trupul lui. Se ami spune că tot aşa uneori se prefăcea în rândunică şi zbura suspinând împrejurul stâlpului de reazem al acoperişului. Asta dură până când regina, apucându-se într-o zi s-o pândească pe zeiţă şi izbucni în ţipete când o văzu cum îşi ardea copilaşul, îi răpi acestuia privi-legiul nemuririi. Atunci Isis se dădu în vileag ca zeiţă şi ceru stâlpul care sprijinea acoperişul. Ea scoase fără greutate tulpina de tamarisc şi o tăie; înfăşurând-o apoi într-un văl gingaş, o unse cu uleiuri înmiresmate şi o încredinţă regelui şi reginei. Pusă într-un templu al Isidei, această bucată de lemn e şi azi ţinta veneraţiei locuitorilor din Byblos. Când a descoperit acest sicriu, Isis s-a aruncat asupra-i scoţând gemete atât de ascu-ţite, încât cel mai mic dintre fiii regelui a fost gata să moară. Ajutată de fiul cel mare, ea aşeză sicriul într-o luntre şi-l duse de-acolo. Dar întrucât fluviul Phedros se pomeni în zorii zilei tulburat de un vânt mai furios ca de obicei, zeiţa îi secă mânioasă albia.
ÃŽn cel dintâi loc pustiu pe care-l găsi, şi atunci când se crezu cu desăvârşire singură, Isis deschise lada. Ea îşi lipi faţa de faţa lui Osiris, îl îmbrăţişă şi plânse.
ÃŽnainte de a porni la drum ca să se ducă la fiul ei Horus, care creştea în oraşul Buto, Isis pusese lada în care era Osiris într-un loc retras. Dar Seth, în vreme ce vâna la lumina lunii, îl găsi, recunoscu trupul, îl tăie în paisprezece bucăţi şi le împrăştie peste tot. ÃŽnştiinţată de cele petrecute, Isis porni în căutarea lor, se sui într-o barcă de papirus şi străbătu mlaştinile. Singura parte din trup pe care Isis n-a ajuns să o găsească era mădu-larul bărbătesc. ÃŽndată ce îl smulsese, Seth îl şi aruncase în fluviu, iar lepidotul, pagrul şi oxyrryncul îl mâncaseră, de unde şi oroarea sacră pe care o inspiră peştii aceştia. Ca să înlocuiască mădularul, Isis făcu o plămadă aidoma, şi astfel zeiţa consacră acel Phallos pe care egiptenii îl sărbătoresc şi azi.
ÃŽntorcându-se mai târziu din Infern, Osiris începu să-l călească pe Horus şi să-l pregătească de luptă. Se stârni o mare bătălie; ea dură mai multe zile şi se încheie cu biruinţa lui Horus. Legat strâns, Seth a aju-ns în mâinile Isidei. Dar zeiţa nu l-a dus la pieire; ea l-a dezlegat şi i-a redat libertatea. ÃŽn ce o priveşte pe Isis, cu care Osiris a avut relaţii după moartea lui, ea aduse pe lume înainte de soroc un copil cu picioare moi, un copil care primi numele de Harpokrates (Horus-copil).
(Plutarh, Depre Isis şi Osiris, 12-19)
_______________________________________
"Daca raul nu exista, nu ar fi fost nici o primejdie, si deci nici un temei pentru Intelepciune!"
|
|
