Sethesh
Husband of Nephthys
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 68
|
|
Literatura egipteană
ÃŽn decursul istoriei, puţine au fost civilizaţiile, ca cea egipteană, cărora le-a plăcut să scrie atât de mult. Caracterul decorativ al scrierii hieroglifice şi asemănarea sa cu pictura au făcut din ea un mijloc natural pentru ornamentaţie. De aceea în temple şi în morminte greu se poate găsi un perete care să nu poarte inscripţii hieroglifice; chiar obiectele uzuale ale vieţii cotidiene –ca ustensile de toaletă, cutii, biju-terii, arme- au scrise pe ele nume, urări sau cartuşul faraonului în vremea căruia au fost făcute. Pe de altă parte materialul pe care se scria era ieftin şi la îndemână.
Dar ceea ce ne-a rămas din literatura egipteană nu este decât o minimă parte din imensa masă de scrieri pe care vremurile, apa, umezeala vremii şi insectele le-au distrus.
Cele mai vechi texte sunt desigur cele religioase.
I. Literatura magică
a) Textele Piramidelor
Literatura egipteană începe cu Textele Piramidelor, aflate în camerele unde era depusă mumia faraonului sau pe culoarele piramidelor, din vremea regelui Unas(Onnos), care a domnit în dinastia a V-a(circa 2400 î. H.), până la sfârşitul dinastiei a VI-a, în timpul lui Pepi(Phips) al II-a. Aceste texte au fost găsite de marele egiptolog A. Mariette şi publicate pentru întâia oară de G. Maspero.
Au mai fost aflate texte în piramidele reginelor din Pepi II şi în aceea a regelui efemer Ibi(din dinastia a VIII-a, în jurul anului 2200 î. H.).
Textele Piramidelor sunt o colecţie de scrieri care se împart în descântece ce nu au de obicei nici un titlu, cu excepţia descântecului 355 care are drept titlu Des-chiderea porţilor cerului. Aceste cântece se foloseau în ritualurile de aducere de jertfe sau la înmormântare, se pronunţau de către preotul recitator la riturile de purificare, tămâiere, îmbrăcare, ungere cu pomezi parfumate sau la prinoase de mâncăruri. Fiecare descântec este precedat de enunţul scris: cuvinte de spus. Dacă aceste descântece, care se foloseau în acţiuni magice foarte felurite, au fost scrise în epoci diferite, toate însă erau destinate ritualurilor săvârşi-te de faraon sau pentru faraon, căci el singur în primele dinastii –până la dinastia a VI-a- putea avea o legătură directă cu zeii. De abia după faraonul Pepi II soţiile faraonului puteau să pronunţe asemenea des-cântece adresate direct zeilor, sau să spună versete magice în numele lor şi, tot în vremea lui, marii dregători, care îşi aveau mormintele în jurul pirami-dei regale, au putut să aibă legături directe cu zeii –fără intermediul faraonului- recitându-se în numele lor versetele magice care le dădeau viaţa veşnică întocmai ca şi numele faraonului.
Textele Piramidelor sunt scrise într-o epocă în care ortografia nu era fixată, dar ea era deosebită mult de cea din Imperiul Vechi prin tendinţa de a elimina din scris tot ce este chip de om, dar şi chip de animal deseori, de teamă ca aceste desene să nu prindă viaţă, să devină însufleţite şi să facă vreun rău faraonului răposat şi înmormântat în piramidă.
De multe ori aceste desene, reprezentând oameni sau animale, erau alterate sau reprezentau o parte din animal sau om din aceeaşi teamă magică.
Din punct de vedere formal Textele piramidelor se deosebesc în aşa-zisele texte-tu(unde descântecul este oarecum dictat faraonului dictându-i-se ce să zică: vei face aşa, vei vorbi aşa) de aşa-zisele texte-eu(în care răposatul vorbeşte la persoana întâi singular). Dar sunt şi descântece în care se vorbeşte la persoana a III-a singular(acest Unas) arătându-se ce să facă sau ce să rostească el. Poate aceste descântece la persoana a III-a singular sunt o măsură de asigurare pentru a împiedica folosirea de către alţii decât faraonul a textului. ÃŽn general textele-tu conţin dispoziţii asupra actelor de făcut în cursul unui descântec, de pildă culcă-te pe pământ înaintea lui, ţine în mâna stângă, apoi ele cuprind texte funerare pe care fiul faraonului trebuie să le recite la mormântul tatălui său pentru îndumnezeirea, prefacerea în zeu a trupului mort al regelui.
Dar în aceste texte-tu se vădeşte o epocă mult mai veche decât aceea când trupul era îngropat într-un mormânt de piatră, aceea când leşul era băgat în nisipul pustiului. Citim astfel: Tatăl meu! Scoală-te în sus! Primeşte această apă a ta!… Scutură nisipul dinaintea feţei tale! Ridică-te de pe partea stângă şi reazemă-te pe partea ta dreaptă.(Textele Piramidelor nr. 1877/1878). Apoi oasele celui răposat, risipite şi lipsite de carne, trebuiau adunate la un loc, deci nu se cunoştea mumificarea atunci când aceste Texte ale Piramidelor au fost scrise, ele datează cu secole înainte de prima dinastie.
ÃŽn aceste descântece se menţionează adesea citate din vechi mituri. De exemplu: Când cerul nu atârna încă, când pământul nu era, când oamenii nu fuseseră încă zămisliţi, când zeii nu se născuse încă (Textele Pi-ramidelor nr. 1466) faraonul mort afirmă că el exista deja. ÃŽndeobşte faraonul decedat(după dinastia a VI-a şi marii dregători, soţiile faraonului, mai apoi în Impe-riul de Mijloc şi oamenii înstăriţi şi scribii) devine părtaş în Textele Piramidelor, la destinul regelui-zeu Osiris, la moartea şi la învierea sa de către soţia sa Isis, apoi la domnia sa peste lumea de apoi.
Dar alături de această devenire divină osiriană se poate distinge în Textele Piramidelor şi o altă dumne-zeire, mai înaltă, a faraonului răposat care devine, după moarte, tovarăş al stelei Orion, al stelei Sothis (numită de greci câinelui şi Sirius, în egipteană Sotpet), al Luceafărului de dimineaţă, ori al stelei nemuritoare din partea de miazănoapte a cerului.
Oricare ar fi modul de îndumnezeire al faraonului răposat, el va călători cu o barcă solară a lui Ra către ţara de apus –Ţara vieţii(Tu trebuie să te aşezi pe tro-nul lui Ra ca să dai porunci zeilor. Căci tu eşti cu adevărat Ra.). Desigur destinul stelar al faraonului după moarte –care reprezintă doctrina şcolii din Heliopolis- contrazice în texte destinul osirian al faraonului după deces ca rege al lumii de apoi şi mai ales ca rege al infernului, al lumii subpământene. Şi o serie de descântece afirmă, contrazicând destinul osirian de rege al Infernului pentru faraonul răposat: Urâciunea sa este pământul, el nu merge la Geb (Textele Piramidelor). Renaşterea după moarte este sigură pentru faraon, fie că se identifică cu zeul Osiris, fie cu zeul Ra, ca fiu al zeiţei Nut.
_______________________________________
"Daca raul nu exista, nu ar fi fost nici o primejdie, si deci nici un temei pentru Intelepciune!"
|
|
