Sethesh
Husband of Nephthys
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 68
|
|
Cosmogonia
Nu avem azi aproape deloc mituri egiptene narate ca atare sau măcar mitografii teologice ori literare altfel decât în fragmentele, compuse în alte scopuri, pe care le-au conservat Textele Piramidelor şi Cartea Morţilor (incantaţii mai ales medicale şi funerare). Cartea dragonului Apophis(un papirus hieratic aflat la British Museum) e un text magic redactat de un scrib „pentru Esmin, fiul lui Petemnestuâ€Â?, în anii 312-311 î. C. Şi conţine una dintre relatările mai ample ale lui mitului despre zeul solar principal în unele epoci –Re. Deşi adorat în tot Egiptul, Ra îşi avea centrul cultural în Heliopolis(On), unde se numea şi Atum(creatorul solitar al universului, prin autofecundare, în alte variante prin desprinderea din haosul primordial Nun sau prin ţâşnirea sub formă de Phoenix dintre petalele primei flori de lotus). Conflictul dintre zeul suprem Re şi dragonul demonic Apophis(identificat mai târziu cu zeul Seth) se interpretează adesea ca un simbol mitologic al menţinerii echilibrului cosmic sau al luptei între lumină şi întuneric: Apophis îl provoacă zilnic pe Ra, care răsare victorios în fiece dimineaţă, navigând în barca lui solară; o variantă arată cum, ivindu-se sub formă de motan în flăcări, Ra îl decapitează pe dragon.
Textul e însoţit, pe lângă obişnuitele instrucţiuni cu caracter magic(recitarea adresându-se unui Apophis modelat în ceară, pe care i s-a scris numele cu verde), şi de menţiunea: „Această carte este un mister al templului; ochiul omenesc să n-o zărească!â€Â? –întrucât era dintre cele iniţiatice.
Când stăpânul Universului s-a ridicat, el a spus: „Am luat naştere ca Keper. Numai după mine au luat naştere cei care sunt născuţi. Toate fiinţele s-au născut abia după mine. Sunt multe fiinţele care au ieşit din gura mea, pe când încă nu era pământ, când şerpii şi viermii nu fuseseră încă făcuţi în locul acesta, iar eu porunceam acesta, iar eu porunceam acestor fiinţe ce trăiau în trândăvie în apele veşnice.
Nu am găsit un loc unde să mă fi putut aşeza. Atunci am zămislit o dorinţă în inima mea, am lăsat să ţâşnească din mine temeiuri noi şi am creat toate fiinţele când încă eram cu desăvârşire singur, înainte de a-l fi scuipat afară pe Shu(aerul), înainte de a fi scuipat afară pe Tefnut(vidul), când nu era încă nimeni împreună cu mine. Am făurit temeiurile în inima mea şi au luat naştere multe chipuri de fiinţe de copii şi în fiinţe ale copiilor acestora. Am lăsat sămânţa mea să cadă în mâna mea, după care m-am îmbrăţişat cu umbra mea; şi am împroşcat sămânţa mea chiar în gura mea şi apoi l-am scuipat afară pe Shu şi am scuipat-o pe Tefnut. Tatăl meu Nun(apele primordiale) i-a trimis departe de aici, iar ochiul meu a rătăcit după dânşii până către cele două margini, după ce ei m-au părăsit.
Când am luat naştere, numai eu singur eram zeul, şi noi eram trei zei atunci când m-am statornicit pe pământul acesta. Shu şi Tefnut au scos strigăte de bucurie în apele veşnice unde se aflau şi venind mi-au adus cu ei ochiul meu. Când mi-am împreunat mădularele, am plâns deasupra lor şi în chipul acesta au luat naştere oamenii, din lacrimile care au ţâşnit din ochiul meu. Dar ochiul meu s-a umplut de mânie împotriva mea atunci când s-a înapoiat şi a văzut că pusesem altul în locul lui. Eu l-am împodobit însă cu lumină şi l-am înălţat, punându-l pe fruntea mea; după ce el a ajuns astfel suveranul acestei ţări întregi; mânia căzu dintr-însul şi se rostogoli la rădăcinile plantelor, căci îi dădusem înapoi ceea ce i se răpise. Şi am făcut rădăcinile să crească şi am făurit toate versurile şi tot ceea ce s-a născut din ele.
Shu şi Tefnut au zămislit pe Geb(zeul pământului) şi pe Nut(zeiţa cerului. Zeul Shu s-a furişat între aceştia doi şi a realizat despărţirea cerului de pământ. Din Nut şi din Geb s-au născut apoi Osiris(Zeul Soare- Nilul) şi Eset(Isis -Zeiţa Lunii- Humusul fecundat) pe Hor(Horus –fiul lui Osiris) cel având amândoi ochii în frunte, pe Suteh(Seth -Zeul dezordinii şi al răului- Pustiul) şi pe Nebthet(Nephthys –zeiţa ). ÃŽmpreună cu zeul primordial Atum, aceştia formau prima familie divină, Marea Eneadă(familie formată din nouă membri) din care s-au născut alţi zei.
Magul conjurând este duhul virtuţilor magice, trimis de mine întru stârpirea duşmanilor mei prin descântece.
Eu i-am trimis aici pe aceşti zei care au luat naştere din mădularele mele, ca să-l învingă pe vrăjmaşul acesta primejdios. Cadă deci pradă focului Apop(Apophis), cuţitul să se afle în ţeasta lui, să i se taie urechile, să piară numele lui din ţara aceasta! Am trimis prăpădul ca să-l lovească. Am făcut să piară oasele sale, iar sufletul i-l stârpesc zi de zi. Eu îi dezghioc vertebrele din spinare şi răzui cu cuţitul grăsimea cărnii lui, pe care o jupoi. A fost aruncat în focul pe care în numele său îl stăpâneşte Sehmet, iar Ochiul Divin petrece pe socoteala lui în numele său. Duşmanul se găseşte în flăcări, sufletul lui e silit să piară, îi sunt arse oasele, mădularele lui sunt aruncate în foc.
Horus a pornit împotriva lui cu suliţa sa de treizeci de coţi, şi suliţa aceasta de fier i-a sfârtecat trupul ca şi când nu s-ar fi aflat niciodată. Vremea furiei lui a fost abătută din drum şi gâtlejul lui a fost silit să verse. A fost păzit, legat, înlănţuit; un leu cu două capete i-a stors puterea, iar eu i-am desfăcut oasele din mădulare, i-am frânt picioarele, i-am vârât mâinile în butuci, i-am ferecat gura şi buzele, i-am smuls dinţii, i-am tăiat limba din gâtlej, i-am luat graiul, i-am orbit ochii, i-am răpit darul auzului, i-am luat trupul din locul său şi i-am hărăzit loc şi sălăşluire în părţi felurite, ca şi cum nu ar fi fost niciodată. Numele lui nu mai este, odraslele sale nu mai sunt. El nu se mai află şi nu mai sunt nici ciracii lui. Nu este el, nici tagma lui nu mai este. Nu este el, nici urmaşii săi nu mai sunt. Oul său nu creşte, sămânţa sa nu se ridică. Nu se mai află sufletul său, nici leşul său, nici duhul său, nici umbra sa, nici harul său vrăjitoresc nu mai este; oasele lui nu mai sunt, nici pielea sa nu mai este. El a căzut răpus, şi nu mai este! Ochii arzători ai lui Horus l-au aruncat în mâinile dregătorilor, ale călăilor care-l aşteptau cu cuţitele lor, şi ei şi-au săvârşit asupra-i lucrarea lor obişnuită. El a căzut pradă prăpădului de, moarte pe care l-au asmuţit asupra lui şi asupra miezului său zi de zi. Chipul său e străpuns de cuţit şi capul i-a fost retezat de pe trunchi. Sehmet a luat inima lui, a aruncat-o în focul din faţa ei şi a năpustit asupra lui limbile arzătoare ale văpăilor, cu numele: Puterea Focului. Arşiţa a crescut. Ea a smuls sufletul lui din leş, înstăpânitu-s-a ea întru numele ei <Sehmet> şi s-a bucurat întru numele său: <Dumnezeiescul Ochi Luminos>. Focul a înghiţit inima lui şi suflarea arzătoare a gurii sale a mistuit-o. Wezet(Theba) a cotropit locul prăbuşirii lui, astfel încât el să nu scape niciodată în vecii vecilor. Paznicii îl păzesc, ei desfac bucăţii sufletul lui, cadavrul lui, umbra lui, duhul lui şi harul său vrăjitoresc; ei îi smulg inima din locul ei şi numele lui îl stârpesc. El a căzut şi nu mai este, aşa după cum am poruncit eu. El a fost spulberat, şi spulberat este sufletul său. Sălaşul lui nu mai este şi nu este nici aşezarea sa. Arcaşii lui Shu îl târăsc prin sala cu stâlpi a ospeţelor, iar zeiţa Pahet îl dă pradă limbii de văpaie, luându-şi măsuri de prevedere. Ea îl duce la pieire în clipa ei de furie arţăgoasă, iar Sehmet îl aruncă peste limbile de arzătoare ale gurii ei. Inima lui cade răpusă de cuţit; el e orb. El se prăbuşeşte răpus.
ÃŽnsuşi Ra îl răpune. Ra câştigă biruinţa asupra lui Apophis în faţa marii eneade a zeilor[în religia egipteană, panteonul era dominat de marea eneadă [egipt=pesedjet], adică de nouă zei de prin rang: componenţa era variabilă de la un centru de cult [nomă] la altul sau de la epocă la alta, dar cea mai populară eneadă îi cuprinde pe Atum(creatorul iniţial), Shu(aerul), Tefnut(umezeala), Geb(pământul), Nut(cerul), Osiris(soarele), Isis(Luna), Seth(dezordinea), Nephthys( )] a zeilor; cuţitul stă înfipt în ţeasta lui, rămânând aşa în toate zilele, dinaintea feţei lui Ra. Zeii de la miazăzi îl doboară, zeii de la răsărit îl doboară. Orion îl înlănţuie în cerul de miazăzi, Ursa Mare îl priponeşte de cerul de miazănoapte; cei care sălăşluiesc în stele îl leagă. Flăcările îl cuprind, focul îl mistuie şi îi nimiceşte oasele şi părul, cu mădularele lui se face foc, pielea i se pârleşte. El cade în mâinile zeilor. Numele lui nu e pe buzele oamenilor, amintirea lui nu este în inima zeilor. A fost scuipat în obraz. Unde este acela care să-şi mai aducă aminte de el? Ra l-a dus la pieire, aşa că el nu mai este. Nu este! Apophis a căzut, s-a prăbuşit! El a căzut pradă focului, al a căzut pradă săgeţilor. El nu mai e furios, nu mai este cuprins de mânie. El nu mai respiră aer, nu mai trage aer pe nări! El se află în focul ale cărui flăcări i-au pătruns în ochi. Focul i-a distrus diadema.
Zei care sunteţi în barca lui Ra şi care doriţi să vă întâlniţi cu el, şi voi lacrimi(alegorie pentru oameni –proveniţi din lacrimile lui Ra) care v-aţi scurs din ochiul acela, loviţi-l şi înţepaţi-l cu suliţa pe cel primejdios, peste tot. Ascultaţi, zei! Zei, nu-l îngăduiţi să rămână pe locul unde a fost! Scurgă-i-se viaţa afară! Nu îngăduiţi, zei, ca numele lui să fie păstrat! Nu îngăduiţi, zei, să dureze sufletul lui, duhul lui, umbra lui, oasele lui, părul lui! Nu îngăduiţi, zei, să se desfacă mâinile lui! Să nu rămână din odraslele sale, din moştenitorii săi! Nu îngăduiţi, zei, ca sămânţa lui să sporească, nici să crească oul lui! Nu îngăduiţi, zei, ca harul lui vrăjitoresc să se păstreze! Nu îngăduiţi, zei, să rămână el în cer sau pe pământ! Zei, nu-l îngăduiţi să rămână la miazăzi, al miazănoapte, la apus ori la răsărit! Nu-i îngăduiţi, zei, să stea undeva printre oameni! El a hărăzit focului acestui ochi luminos al lui Horus, care-l biruie zilnic. Afle-se locul în măruntaiele lui şi să nu se stingă deloc, niciodată, în vecii vecilor! Să-i învingă puterea, să-i stârpească furia, şi întreg să-l ardă, ca şi cum nu ar fi fost!
Apophis, prăbuşeşte-te cazi în puterea focului! Ra însuşi te doboară şi câştigă biruinţă asupra ta! Ia seama, Apophis, eu te desfac în bucăţi, ia seama, eu îţi stârpesc numele şi te dau pradă focului pentru zilele toate, aşa cum a poruncit Ra să ţi se facă! Priveşte, Ra! Ascultă, Ra! Iată: ţi-am stârpit vrăşmaşul, l-am călcat în picioare, l-am scuipat în obraz!
Ra a izbutit să câştige victoria asupra duşmanului său. Acela a căzut şi nu se mai află. Numele lui arde întreg, iar eu am nimicit locul lui, sălaşul lui, cripta sa. Am spulberat sufletul lui, duhul lui, leşul lui, umbra lui, harul lui vrăjitoresc, sămânţa lui, oul lui, oasele sale, părul său şi le-am azvârlit în foc întru zilele toate, aşa cum a poruncit Ra să se facă.
Astfel sunt stârpiţi, spulberaţi şi arşi în întregime toţi duşmanii regelui –fie el viu, sănătos şi fericit- vii sau morţi! Carnea lor fă-o să se desfacă bucăţi, să fie sfâşiată şi dată să fie ea holocaustului stăpânilor din On(Heliopolis), spre a se nimici bucată cu bucată, de-a pururi, dinaintea lui Ra! Fum să se facă! Sufletele lor, duhurile lor, leşurile lor, umbrele lor, harul lor vrăjitoresc, oasele lor, părul lor casele lor să nu mai fie, şi nici bordeiele şi mormintele lor! Grădinile lor, sicomorii lor, tufele lor să nu mai fie. Să nu mai fie deloc nici apa nici pâinea lor. Pentru ei să nu fie nici focul, nici flăcările lui! Fă aşa încât nici copiii lor, nici vecini lor, nici moştenitorii lor, şi nimeni din aceeaşi stirpe cu ei să nu se mai afle! Fă aşa încât capetele lor, mâinile lor, picioarele lor, urechile lor şi sămânţa lor să nu mai fie! Fă ca sălaşele lor din ţara lor să nu fie, şi printre oameni ei să nu capete apă pe acest pământ, nici în împărăţia de la Apus, printre duhurile luminii şi printre morţi! Trimite-i în locul de chinuri al marii stăpâne Sehmet, din Asher! Doboară-i cu putere de tânăr dibaci. Dă-i pe mâna paznicilor împărăţiei de al Apus. Nu îngădui ca sufletele lor să iasă din duat(Duat –emisfera cerească de sub orizont, echivalând la egipteni cu Infernul. Ca zeu al morţii, Osiris era numit uneori rege în duat.)! Să nu se afle ei printre cei vii de pe pământ, să nu zărească soarele în nici una din zile! Legaţi şi înlănţuiţi să fie pe locul prăbuşirii, în cel mai de jos duat! Să nu li se îngăduie sufletelor lor să intre în ei de-a pururi! Porunceşte să se scuipe asupra lor şi peste plângerile lor către cerescul lor tron, iar zeii care se află acolo să aducă mărturie împotriva lor, partea lui Apophis şi ei să o aibă! Ochiul lui Horus să-i biruie şi în foc să-i prefacă Sehmet pe altarul ei, în sala de ospeţe din Wezet. Nimiciţi să fie în faţa lui Re pentru zilele toate, aşa cum a poruncit marele zeu Re să li se facă în vecii vecilor.
Iar tu Ra, cel ce sălăşluieşti pe tronul tău ceresc, călătoreşte în barca ta zilnică şi odihneşte-te în barca serii şi străbate fericit cele două ceruri!
Eu te-am spulberat, eu te-am stârpit şi tu cazi pradă prăpădului! Te-ai prăbuşit, Apophis, şi Ra câştigă biruinţa asupra ta, Apophis!
(Cartea dragonului Apophis, IX –
papirusul Bremmer-Rhind)
_______________________________________
"Daca raul nu exista, nu ar fi fost nici o primejdie, si deci nici un temei pentru Intelepciune!"
|
|
