just_me_oana
Moderator
 Din: maybe from heaven...or hell?
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 236
|
|
Cine au fost berberii?
Sub denumirea de berberi se ascund populatiile care, pe un teritoriu ce se intindea de la Mediterana la sud de Niger si Nil si pina pe coastele Atlanticului, vorbeau dialecte ce s-au desprins dintr-o limba mama: berbera. De origine inca discutabila, acest cuvint, deja utilizat de vechii greci si romani si transmis de arabi, insemna pentru acestia din urma populatia autohtona si neromanizata din Africa de Nord. La rindul lor, berberii se identificau prin numele grupurilor lor (Tuareg, Kabyle) si utilizau cuvintul "Imazighen" ("oameni liberi" , pentru a desemna ansamblul berberilor.
Istoria berberilor
Studiata in Antichitate, abandonata prin subtile speculatii genealogice in perioada medievala, repusa pe tapet in perioada coloniala, problema originii berberilor, ascunsa in surse lingvistice si raporturi etnice, ramine in continuare nerezolvata.
Istoria berberilor incepe, dupa toate probabilitatile, in mileniul al VIII-lea i.e.n., cu un tip de om antropologic apropiat de locuitorii actuali din Maghreb. De origine orientala, acest Homo sapiens sapiens, denumit "capsian" – de la Capsa, numele antic al Gafsa (Tunisia) – reprezinta, se pare, una din principalele componente ale originii berberilor. De aici, acest capsian a plecat spre partile orientala si centrala ale Maghreb-ului si, apoi, spre Sahara.
Interesant este faptul ca, in timp, Maghrebul s-a imbogatit si cu alte populatii. Din nord, traversind depresiunile Gibraltar si Messina, au venit populatiile europene. Anumite necropole si morminte din Maghreb demonstreaza, de asemenea, prezenta aici, inca din secolul al III-lea i.e.n., a unei populatii negre venite din sud. In mileniul al II-lea i.e.n., alte grupuri micute au continuat sa vina spre Maghreb.
Acest fond paleoberber divers, dar dominant capsian, a fost atasat de catre specialisti protolibienilor, considerati adevaratii stramosi ai berberilor. Date fizice, dar mai ales culturale, sint invocate pentru a proba teza paternitatii intre capsieni si protolibieni.
Protoberberii instalati la vest de Nil ne-au devenit cunoscuti gratie inscriptiilor si documentelor egiptene. Tenehu si Temehu, in mileniul al III-le i.e.n., Liban si Maschwesch, in mileniul al II-lea i.e.n., au fost descrise ca fiind popoare belicoase si puternice. Acesti protoberberi din est s-au constituit intr-o veritabila putere si au reusit, la inceputul mileniul I e.n., sa puna stapinire pe Egipt.
Arta preistorica reprezinta o sursa relativa la aparitia proteberberilor in zona centrala sahariana. Pe frescele din Ajjer, datate din mileniul al IV-lea pina in cele de-al II-lea, figureaza, spun specialistii, primele date despre protoberberii din aceasta zona. Mai trebuie mentionat ca spatiul saharian, in majoritate populat de negrii, a inceput la un moment dat sa primeasca si vizita altor populatii, albe, probabil de origine septentrionala, care au aparut prima data in Sahara algeriana si cea tunisiana. In neoliticul de sfirsit si in epoca preistorica, prezenta protoberberilor in Sahara s-a intensificat. In mileniul I i.e.n., berberii erau impartiti intr-o multitudine de populatii, fapt care face aproape imposibila identificarea lor cu exactitate.
Divizati in numeroase triburi rivale, raspinditi pe o vasta arie geografica, berberii nu si-au putut uni niciodata fortele pentru a face fata atacurilor cartagineze, romane, vandale sau bizantine. Cu toate acestea, insa, o tentativa de unificare a lor a avut loc in secolul al III-lea i.e.n., atunci cind s-au format trei mari regate: masaesil, masil si maur. Primul, efemer, nu a rezistat decit sub domnia lui Sifax (220-203 i.e.n.); al doilea, din contra, a cunoscut sub regimul lui Masinissa o dezvoltare extraordinara. Dupa ce au absorbit regatul vecin masaesil, masilii au cucerit Numidia, precum si alte teritorii situate in regiunea Sirkes. Acest nou regat s-a mentinut sub domnia lui Micipsa (148-118 i.e.n.), dar Roma, aflata la granitele Cartagiei inca din 146 i.e.n., nu a vazut cu ochi buni aceasta expansiune si, in ciuda rezistentei militare a lui Jugurta (111-105 i.e.n.), a pus stapinire pe regatul numid. Regatul maur a avut aceeasi soarta, romanii anexindu-l in anul 40 i.e.n. Trebuie mentionat, de asemenea, ca pina in 429, cea mai mare parte a Africii de Nord a cazut sub dominatia romana.
Stapinirea romana a inceput sa se clatine in secolul al III-lea e.n., atunci cind marile triburi s-au unit si au inceput sa-i hartuiasca pe romani. In secolul al IV-lea, schisma donatista a dat berberilor posibilitatea de a se opune concret romanilor, totul culminind cu revolta lui Firmus (372-375) si a lui Gildon (398).
La mijlocul secolului al V-lea, vandalii s-au instalat in Cartagia si au ocupat o parte din Africa romana, Tunisia si estul Algeriei. Recucerirea bizantina, realizat in 533, a pus capat suprematiei vandale si, in citeva luni, Africa de Nord a redevenit romana. Cu toate acestea, insa, berberi, si-au continuat miscarile de autonomie incepute cu un an in urma.
Un rol important in istoria berberilor l-au jucat arabii, care, in jurul anului 700, au reusit sa-i converteasca pe acestia la islamism.
Secolele urmatoare au fost extrem de confuze pentru berberi si pentru istoria lor. Au avut loc unificari de triburi, divizari, pierderi de identitate si aparitia de noi identitati, cuceriri si eliberari de sub diverse dominatii etc. In secolele al XIX-lea si al XX-lea, intregul Maghreb a trecut, pentru mai multe decenii, sub stapinirea francezilor.
Dupa instaurarea independentei tarilor din Africa d Nord, populatiile berbere au inceput sa se confrunte cu o noua situatie dificila, atit culturala, cit si politica, totul culminind cu "repartitia" existenta astazi, pe care o vom prezenta ceva mai incolo.
Organizarea politica
Berberii au cunoscut mai multe forme d organizare politica. Modelul cel mai raspindit si caracteristic a fost un fel de mica republica sateasca: un ansamblu popular, djemaa, in sinul caruia numai batrinii si sefii de familie aveau dreptul sa vorbeasca.
Se cunosc doua metode de organizare politica citadina. Prima si cea mai veche este de tip municipal; orasul numit Thugga (Dugga, in Tunisia) a cunoscut in secolul al II-lea i.e.n. o guvernare municipala care a reunit, in jurul unui magistrat suprem, ales in fiecare an, un consiliu de cetateni si de magistrati. Al doilea, ceva mai recent, a fost de tip teocratic: la muabiti, care au furnizat modelul, puterea era detinuta de un ansamblu compus din azzaba si tobba (oameni religiosi), secundat de un consiliu al batrinilor.
Aceste unitati politice – satesti sau orasenesti – nu au reprezentat, totusi, fundamentul puterii, care a fost acaparata, in majoritatea cazurilor, de entitati mai importante, triburi si confederatii. De fapt, intreaga istorie politica a berberilor este marcata de mari regrupari care au deschis calea unor embrioni statali. Exemplul cel mai cunoscut il reprezinta organizarea politica berbera de tip confederal a lui Ait Atta, in sud-estul Marocului. Confederatia era constituita din cinci segmente (khoms); fiecare avea in fruntea sa un sef suprem care era ales in fiecare an de cei din celelalte patru segmente. Fiecare avea dreptul sa-si pastreze o anumita autonomie.
Acestui model de organizare politica, care ar putea fi calificat drept democratic, i s-a opus cel aristocratic, al tuaregilor. Societatea acestora a fost, pina aproape de zilele noastre, ierarhizata in clase distincte: nobilii razboinici, din rindurile carora era ales seful suprem, si tributarii nobililor.
Absenta unor teritorii stabile in timp si a anumitor reguli politice elementare, in special a celor relative la transmiterea puterii, au contribuit in mare masura la caracterul efemer al statelor berbere. Regatele nu erau, deci, decit un fel de agregate de triburi, usor de invins si de destramat.
Organizarea sociala
Organizarea sociala a berberilor a fost de tip segmentar si ierarhizat. Familia a constituit cea mai mica unitate sociala; deasupra ei se afla linia, grupare de mai multe familii unite printr-un ascendent comun. Urma fractiunea (ansamblu de clanuri si sate), tribul (grupare de fractiuni) si confederatia (alianta ocazionala de triburi). In interiorul acestor segmente, legaturile de singe au constituit fundamentul coeziunii sociale si intretinea la membrii unui grup un puternic spirit de solidaritate. Viata sociala era condusa de un drept cutumiar care veghea la apararea grupului.
Religia
In absenta unor documente scrise, este foarte greu sa se spuna sau sa se inteleaga ideile religioase ale berberilor. Conform descoperirilor arheologice, in vechea antichitate berbera se practicau anumite rituri funerare. Apoi, in contact cu alte popoare si civilizatii, berberii au dezvoltat o serie de culte autohtone. In ceea ce priveste aportul strain, se pare ca cel mai deosebit a fost cel fenician. Chiar la mult tip dupa disparitia Cartaginei, berberii au continuat sa venereze sub numele de Saturn si Iunona Celesta divinitatile feniciene Baal Hammon si Tanit.
Fara a fi minor, aportul roman a fost sporadic si s-a lovit de rezistenta culturala berbera. Crestinismul s-a dezvoltat in Africa de Nord mai mult decit in alte provincii occidentale al Imperiului Roman, iar de la sfirsitul secolului al II-lea a inceput sa adune din ce in ce mai multi adepti. Cu toate acestea, insa, crestinismul a ramas o religie in principal urbana.
De mentionat este si faptul ca incercarea de convertire a berberilor la islamism a fost una masiva. Si chiar daca acest lucru a reusit in mare parte, berberii nu au renuntat niciodata la spiritul lor de independenta.
Limba berbera
Limba berbera constituie astazi un ansamblu de dialecte locale raspindite pe un vast teritoriu. Deoarece un dialect nu era si nici nu este inteles de tribul care-l vorbeste, comunicarea intre triburi se face prin intermediul arabei.
Se presupune ca o limba berbera omogena a existat prin intermediul a 4-5.000 de idiomuri. Configurarea istoriei limbii berbere ramine, insa, o intreprinderea greu de realizat. Lingvistica dispune doar de citeva fragmente de texte, de toponime si antroponime conservate prin intermediul surselor arabe medievale, ceea ce reprezinta foarte putin pentru reconstituirea unei limbi.
Libica, o limba din care au fost descoperite 2.200 de inscriptii din epoca antica, a fost intretinuta de o forma veche de berbera, dar si aceasta este doar o presupunere, deoarece nu exista probe stiintifice in acest sens. Alfabetul libic, asemanator cu cel tuareg din ziua de azi, precum si datele de antroponimie si toponimie militeaza in favoarea paternitatii si a continuitatii intre libica si berbera.
Literatura
Inca din secolul al VI-lea i.e.n., berberii a avut o scriere anume: libica. De altfel, numeroase inscriptii atesta utilizarea de catre berberi in Antichitate a unui alfabet consonantic asemanator cu cel utilizat azi de tuaregi. Scrierea libica a devenit uzuala mai ales in zonele aflate sub influenta punica, dar, in ciuda unei anumite evolutii, ea nu s-a generalizat si a disparut in epoca romana.
Berberii au utilizat mai multe limbi straine. Latina, limba administratiei in provinciile romane din Africa, a devenit, odata cu aparitia crestinismului, limba religiei. Islamismul a determinat si el arabizarea lingvistica a berberilor.
In epoca islamica a existat o literatura berbera scrisa mai mult de factura religioasa. Ea a constat in comentarii religioase, dar si in doua Corane traduse in berbera. Arhivele, rare si decente, constau in mod special din texte juridice, dreptul berber – de natura cutumiara – fiind conservat in scris in epoci diferite.
O importanta deosebita a avut-o literatura orala. Povestile si legendele conservate prin intermediul memoriei feminine constituie o buna parte a traditiei orale. Poezia a fost, de asemenea, bogata si nelipsita de originalitate. Dintre poetii berberi, cei mai renumiti au fost Kabyle Mohand si Dacin.
Arta
Arta berbera s-a exprimat in special in ornamentatia obiectelor uzuale si in arhitectura. Ea s-a caracterizat prin decorari geometrice liniare variate. In intreaga Berberie, femeile se ocupau de ornarea vaselor si a farfuriilor cu motive geometrice pictate in negru sau brun. Procedeele variau, insa, de la o regiune la alta, dar motivele au ramas, cu mici exceptii, aproape identice: triunghiuri, linii intrerupte, romburi, patrate etc.
Maniera de a construi a berberilor, precum si genul arhitectural a variat, si el, de la o regiune la alta. Cele mai originale realizari arhitecturale berbere par a fi hambarele colective fortificate si castelele din nordul Marocului. Acestea din urma se disting prin turnurile patrate si imense pe care le poseda si prin frumusetea fatadelor.
Repartizarea actuala a berberilor
Repartizarea actuala a berberilor poate fi realizata prin delimitarea ariilor geografice in care se vorbesc dialectele berbere. Astazi, populatiile berbere mai pot fi intilnite in:
– in Egipt, din oazele nord-occidentale ale Sirahului;
– in Libia, in Nefura si in orasele din Ghadames, Sokna, Adjila, dar si pe coasta Znarei;
– in Tunisia, sub forma unor enclave pe cale de disparitie, mai ales in satele din insula Djerba, la Tanezret, la Chenini si Duiret, la est de Tatuin;
– in Algeria. Kabyle este de departe cea mai importanta regiune berberofona din Algeria, adapostind doua treimi din berberii acestei tari. Berberi traiesc, de asemenea, in Ures, Mzab, in muntii Ksur, in regiunile Gurara si Uargla, dar si in Bissa si Chemma;
– in Maroc, berberii pot fi intilniti la nord de Ref, in Atlasul Mijlociu si in Atlasul de Sus;
– in Mauritania, in regiunea situata la nord de fluviul Senegal;
– trebuie sa amintim, de asemenea, diaspora berbera, care poate fi intilnita in marile orase din Africa de Nord, dar si in unele tari europene. In Franta, de exemplu, traiesc astazi peste 600.000 de imigranti berberi marocani si algerieni.
Robert Ferent
_______________________________________
Ea un inger ce se roaga
El un demon ce viseaza
Ea o inima de aur
El un suflet apostat
|
|
si nu se uploadeaza