just_me_oana
Moderator
 Din: maybe from heaven...or hell?
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 236
|
|
Mitologia egipteană este un ansamblu de credinţe şi mituri religioase care s-au răspândit pe teritoriul Egiptului Antic până la apariţia creştinismului şi a islamismului. Răspândiţi de-a lungul Nilului, până la gurile de vărsare ale acestuia în Marea Mediterană, egiptenii antici nu au avut timp de mulţi ani o identitate naţională, fiecare aşezare având proprii zei şi propriile practici religioase. Marile oraşe Heliopolis, Theba, Memphis şi Hermopolis aveau fiecare zeul lor suprem, iar în urma unor victorii militare, ele îşi impuneau zeii şi celorlalte aşezări omeneşti. Cu timpul însă, se uita că unii zei au fost preluaţi din altă parte.
Egiptenii antici venerau şi unele animale (mitologie), cum ar fi păsările (în special ibisul), pisicile, leii, taurii şi crocodilii. Aceste animale aveau propriile temple, alături de zeii cereşti şi ctonici (subpământeni), iar după moarte erau îmbălsămate şi mumificate.
Zeii
Zeiţa egipteană Aset, pictură de pe un mormânt, cca. 1360 î.Hr.
Zeiţa egipteană Aset, pictură de pe un mormânt, cca. 1360 î.Hr.
Credinţele timpurii se pot împărţi în cinci grupuri distincte:
* Eneada de la Heliopolis, a cărui zeu suprem era Atum - Ra
* Ogdoada de la Hermopolis, unde zeul suprem era Ra
* Triada Khnum-Satet-Anuket de la Elephantine, unde zeul suprem era Khnum
* Triada Amon-Mut-Khonsu de la Teba, unde zeul suprem era Amon
* Triada Ptah-Sekhmet-Nefertem de la Memphis, neobişnuită pentru că zeii nu erau înrudiţi înainte ca triada să fie formată; unde zeul suprem era Ptah
În întreaga istorie a Egiptului Antic, credinţele dominante ale oamenilor s-au contopit, s-au schimbat şi s-au impus în funcţie de puterea câştigată de liderii diferitelor grupuri. Acest proces a continuat chiar şi după sfârşitul civilizaţiei egiptene antice. Ca un exemplu, în timpul Noului Regat, zeii Ra şi Amon s-au unit într-o singură divinitate, Amon-Ra. Această "contopire" într-o singură divinitate poartă numele de sincretism religios. Sincretismul trebuie să fie deosebit de grupările simple de zei, numite uneori şi "familii", ca în cazul zeilor Amon, Mut şi Khonsu (Teba), care nu s-au unit. Peste timp, zeităţile au luat parte în multipe relaţii sincretice, de exemplu, Ra s-a unit cu Heru pentru a deveni Ra-Heruakhety. Cu toate acestea, chiar dacă au luat parte la aceste relaţii sincretice divinităţile originale nu au fost complet absorbite în divinitatea combinată, deşi individualitatea celor care o formează a fost cu mult redusă. Relaţiile sincretice pot include şi mai mult de doi zei. De exemplu, Ptah, Sokar şi Wesir au devenit Ptah-Sokar-Wesir. Zeiţele au urmat un model asemănător. De asemenea, important de ştiut este că uneori caracteristicile unei zeităţi sunt asociate cu cele ale altei zeităţi, fără să aibă loc un sincretism. De exemplu, asocierea zeiţei Hethert cu Aset.
Un aspect interesant al mitologiei egiptene este că zeităţile joacă uneori roluri de-a dreptul antagonice. Ca exemplu, leoaica Sekhmet a fost trimisă de Ra ca să îi devoreze pe oamenii care s-au revoltat împotriva zeului, iar mai târziu a devenit o îndârjită protectoare a regatului şi a vieţii. Chiar mai complexe sunt rolurile jucate de Seth. Dacă îl judecăm după o perspectivă modernă, în special în legătură cu relaţiile acestuia cu Wesir, Seth este o sursă a răului, un zeu diabolic. Această părere este greşită deoarece Seth juca în acelaşi timp şi rolul de însoţitor şi apărător al lui Ra împotriva lui Apep, şarpele gigantic din lumea subterană. Fără Seth, Ra, lipsit de apărare, nu ar mai putea să îşi facă zilnicul drum în barca sa solară, deci lumea ar fi lipsită de lumina soarelui.
Creaţia lumii
Mitul genezei lumii are diferite variante în mitologia egipteană. Cea mai cunoscută din ele provine din Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o mare întunecată, trupul zeului Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt zei primordiali, numit Ogdoad. Din adâncul apelor a ieşit la un moment dat un munte, iar în vârful lui a strălucit în întreaga lui splendoare Atum, zeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad şi creatorul lumii. El scuipă şi o creează pe Tefnut, zeiţa umidităţii, apoi tuşeşte aducîndu-l pe lume pe zeul Shu , zeul aerului (Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului). Shu este văzut de obicei ca un om, deşi unii îi atribuie înfăţişare de leu. Tefnut are corp de om şi cap de leoaică, sau este în întegime leoaică. Shu şi Tefnut devin amanţi şi în urma relaţiei lor se nasc Geb, zeul pământului şi Nut, zeiţa cerului. Geb se aşază pe sol, iar Nut se arcuieşte deasupra lui, împingându-l la o parte pe bunicul lor, Nu. Apoi, Atum creează toate celelalte forţe ale universului şi îi porunceşte lui Shu, să îi separe pe Geb şi Nut, aşezându-se între ei. De aceea, de acum încolo cerul va fi separat de pământ de aer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut continuă să fie legată de Geb prin privirea ei şi prin vârful mâinilor şi al picioarelor cu care uneşte estul de vest.
Apariţia omului
Alte versiuni ale mitului creaţiei sunt mai puţin cunoscute. Una din ele spune că Atum s-a născut dintr-o uriaşă floare de lotus şi avea înfăţişarea unui prunc. Din gura lui au ţâşnit zeii iar din ochii lui oamenii. La Theba, zeul creator este Amon, un zeu al vântului, care suflă pe suprafaţa oceanului primordial, Nu şi scoate un strigăt de gâscă, pasăre inteligentă la egipteni, apoi ia forma soarelui. La Memphis, zeul înţelepciunii, Ptah, făureşte lumea. El aduce la viaţă fiecare zeu şi fiinţă rostindu-i numele.
Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om şi cap de berbec, este responsabil pentru apariţia omului. Răbdător şi priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă viaţă. Conform mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor care se hrănesc cu ofrande.
Desăvârşirea creaţiei
După geneză urmează o perioadă de pace şi înţelegere pentru zei. Atum (Ra) devine conducătorul celorlalţi zei. Zeul Nu, reuşeşte să se împace cu ideea că nu mai stăpâneşte întregul univers. El transformă ce a mai rămas din apele lui în fluviul Nil, indispensabil civilizaţiei egiptene, şi în ploi binefăcătoare. Nut îşi păstrează poziţia arcuită deasupra lui Geb, însă în timpul nopţii ea se apleacă puţin asupra fratelui ei astfel încât să se poată atinge unul pe celălalt. Atum nu observă acest lucru. Astfel, Nut rămâne însărcinată cu cinci copii. Aflând despre acestea, Atum se înfurie şi îi porunceşte lui Nut să nu nască. Decizia zeului a revoltat multe divinităţi. Thot, zeul inteligenţei hotărăşte să o ajute pe zeiţă şi observă că porunca lui Atum se limitează la cele 360 de zile şi de nopţi anuale create de acesta. Thot merge la Lună şi îi propune să joace zaruri, miza fiind chiar timpul. Cine câştiga primea nu bani, ci secunde, minute, ore şi chiar zile. În cele din urmă Thot câştigă în faţa Lunii şi primeşte de la aceasta cinci zile. Aceste zile au fost create de Thot şi nu de Atum, deci puteau fi folosite aşa cum voia zeul inteligenţei. Nut poate să nască fără să încalce porunca lui Atum.
Calendarul egiptean
Poporul egiptean a fost primul popor care a avut un an alcătuit din 365 de zile şi 12 luni. Fiecare lună era formată din 30 de zile. Primele 360 de zile au fost create de zeul Atum, ultimele cinci de Thot. Aceste ultime cinci zile nu făceau parte din nici o lună, şi au apărut după cum s-a mai spus mai sus, ca să o ajute pe zeiţa Nut să nască. Atum nu are putere asupra celor cinci zile care încheie anul egiptean. De altfel, egiptenii antici au fost mereu neîncrezători asupra acestor zile, spunând că în timpul lor se poate întâmpla orice.
Gemenii celeşti
Nut a avut cinci copii: Osiris, Horus cel Bătrân, Seth, Isis şi Nephthys. În prima zi ea l-a născut pe Osiris, moştenitorul tatălui său, Geb. Osiris a devenit primul faraon. În a doua zi, s-a născut Horus cel Bătrân, zeul cu cap de şoim, divinitatea războiului. În a treia zi, Nut vrea să se odihnească într-o oază, însă din ea ţâşneşte zeul Seth, zeu al fulgerelor, al deşerturilor şi al răzbunărilor. În a patra zi, zeiţa cerului a născut-o pe Isis, protectoarea culturii, a căminului, a naşterii. În a cincea zi, este adusă pe lume zeiţa Nephtys, una din protectoarele morţilor.
Isis şi Osiris
Zeul Osiris, Muzeul Egiptean Cairo
Dintre cei cinci copii, patru se căsătoresc: Isis se căsătoreşte cu Osiris, iar Seth cu Nephthys. Se spune că iubirea dintre Osiris şi soţia lui era imensă, cei doi fiind înlănţuiţi în pântecele mamei, înainte de a se naşte. Într-o zi însă, Osiris o confundă pe Isis cu sora ei, Nephthys (cele două erau gemene) şi o lasă însărcinată. În urma acestei confuzii se naşte zeul Anubis, cel cu cap de şacal. Isis află peste puţin timp de acest accident, dar nu vrea să se răzbune, ci dimpotrivă îl adoptă pe Anubis şi îl creşte ca pe propriul copil. Însă la rândul ei îşi doreşte un copil de la Osiris, copil care avea să moştenească tronul Egiptului.
Gelozia lui Seth
Seth află de relaţia dintre Nephthys şi Osiris şi devine gelos cu atât mai mult cu cât el domnea peste deşerturi, în timp ce fratele său domina pământurile fertile de la Nil. De aceea el pune la cale un plan pentru a se răzbuna. Seth pune să se construiască un minunat cufăr de lemn parfumat, încrustat, pictat şi înfrumuseţat. În timpul unui banchet la care se adunaseră toţi zeii, Seth arată cufărul şi anunţă că îl va oferi celui care va atinge exact marginile cu capul şi cu picioarele. Toţi zeii acceptă să încerce. După unele surse, cufărul era foarte mare, având în lungime aproape cinci metri. Singurul care a încăput exact în cufăr era chiar Osiris (se spune că însuşi Seth a luat măsurile fratelui său în timp ce acesta dormea). Când Osiris s-a culcat în cufăr, Seth l-a acoperit repede cu capacul. Complicii de complot au sosit imediat, au îndepărtat toţi zeii, au bătut cuie în cufăr, ca să nu poată fi deschis şi l-au dus cu ei. O confuzie de nedescris domneşte printre zei. Geb se răneşte şi din picăturile sale de sânge se nasc pinul şi răşina, Atum plânge, iar din lacrimile lui apar albinele. Seth şi acoliţii lui au aruncat cufarul bine ferecat în fluviu.
Seth, zeul răului
După ce a săvârşit această faptă, Seth a devenit cunoscut ca zeul egiptean al răului, dar a devenit şi un zeu al forţei. Pe o piramidă stă scris că regele mort avea „forţa lui Seth”. Seth a fost zeul Egiptului Superior şi tovarăş al lui Horus (fiul lui Osiris), zeul Egiptului Inferior. În dinastiile a XIX-a şi a XX-a (1567-1085 î.Hr.), Seth a fost principalul zeu şi patronul ramessizilor, de aici, numele regal Seti.
Isis îşi caută soţul
Înspăimântată Isis porneşte în căutarea soţului ei, străbătând întreg pământul Egiptului. Nephthys i se alătură cu gând să o ajute. Isis află de la nişte oameni că au văzut cufărul sprijinit d un mic arbore, însă când zeiţa ajunge în locul cu pricina vede că de fapt cufărul nu este acolo şi află că arborele a fost tăiat de regele acelui ţinut, iar din lemnul lui a făcut o coloană pentru palat. Isis se miră că un aşa mic arbore ar putea deveni o coloană puternică. Ea se prezintă la palat, vede coloana şi descifrează misterul: tânărul copac din mlaştină atingând cufărul a crescut într-o noapte. Trunchiul arborelui a învelit cufărul, apărându-l de privirile curioşilor. Arborele s-a înălţat spre cer şi a devenit atât de mare încât l-a atras pe rege.
La palat, Isis câştigă încrederea reginei, fără să-i spună cine este şi ce vrea. În fiecare noapte, zeiţa se transformă în rândunică şi zboară în jurul coloanei gemând. În cele din urmă îi dezvăluie povestea ei reginei, iar aceasta înduioşată îi oferă coloana. Isis o ia, eliberează cufărul, îl deschide, dar găseşte trupul lui Osiris făcut bucăţele.
Prima mumificare
Zeiţa Isis împreună cu fiul ei, Horus.
Isis îl cheamă în ajutor pe Anubis, zeul cu cap negru (culoare ce simboliza renaşterea în Egiptul Antic). Cu răbdare acesta adună la un loc membrele, le freacă cu ulei, le înfăşoară în bucăţi de pânză, confecţionând prima mumie. Când îşi termină treaba, Osiris deschide ochii şi începe din nou să respire. Isis se transformă într-un erete şi se aşază pe trupul soţului ei. Astfel, cei doi au conceput un copil, care va putea deveni rege ca tatăl său. Acest copil a fost Horus cel Tânăr. Pentru a-şi proteja iubitul, Isis ascunde cufărul devenit sarcofag, printre trestiile Nilului, unde zeiţele apelor îi erau prietene.
Seth devine rege
Între timp, deoarece Osiris dispăruse, Seth reclamă tronul în locul lui şi îl şi primeşte, deoarece Atum avea o slăbiciune pentru acest zeu. Isis care se afla încă în căutarea cufărului nu se poate opune acestui fapt. Se espune că Seth a fost un rege rău şi lacom. Într-o zi însă, aflându-se la vânătoare, el descoperă printre trestii sarcofagul lui Osiris. Cuprins de furie, el ciopârţeşte sicriul, scoate mumia, desface pânzele, face bucăţi trupul şi aruncă aceste bucăţi în cele patru colţuri ale fluviului. Aflând acestea, Isis porneşte din nou în căutarea soţului ei, trecând cu o barcă de-a lungul fluviului. Pe fiecare mal unde găseşte o bucată din Osiris construieşte un templu în onoarea lui. În cele din urmă strânge toate bucăţile, în afară de organele genitale (în amintirea acestui lucru, multe mumii nu vor avea la rândul lor). Osiris este din nou îmbălsămat şi mumificat şi devine regele lumii de dincolo. Se spune însă, că vocea lui poate fi auzită uneori într-un loc aflat în apropierea Nilului, numit „Gura lui Osiris”.
Horus contra lui Seth
Între timp, Horus ajunge la vârsta maturităţii şi revendică tronul lui Seth. Atum este plictisit şi supărat de aceste certuri. Isis şi zeiţa Neith îl susţin pe Horus, spunând că el este moştenitorul legitim al lui Osiris. Deoarece lui Atum i se reproşează că nu ia nici o hotărâre, acesta se supărăr atât de tare, încât refuză să îşi continue drumul zilnic pe cer. Văzând că vor rămâne fără lumina solară, zeii încearcă să-l convingă să renunţe la această hotărâre, dar fără folos. Până la urmă, Hathor, zeiţa bucuriei şi a dragostei reuşeşte să îl înveselească şi să îl readucă la normal.
Isis pretinde din nou tronul pentru fiul său. Seth sugerează ca zeii să se întrunească pe o insulă şi să discute despre această problemă. Dar el spune ca zeiţei Isis să i se interzică să vină pe insulă. Dar Isis vine sub înfăţişarea unei femei muritoare foarte frumoase, şi îl atrage pe Seth la o discuţie, făcându-l să recunoască că este necinstit ca unui fiu legitim să i se refuze dreptul la tron. După aceasta Isis îşi arată adevăratul chip spunându-i lui Seth că l-a prins în cursă.
Atum ezită din nou să aleagă un conducător. Seth propune o întrecere: el şi Horus să stea sub apă sub înfăţişarea unor hipopotami, iar cel care stă mai mult să câştige întrecerea. Isis însă se teme că Seth va trişa şi fabrică un harpon pentru a-l ameninţa pe fratele ei. Înduioşată însă de gemetele lui renunţă să-l mai atace. Horus se înfurie şi îşi ceartă mama. Dintr-un exces de furie chiar o decapitează. Thot soseşte însă imediat şi pune pe umerii lui Isis un frumos cap de vacă, ceea ce îi va servi uneori să apară astfel în alte legende. Epuizat, Horus adoarme. Seth îl caută, şi găsindu-l adormit îi smulge ochii care vor deveni doi lotuşi. Orb, Horus se retrage în deşert. Zeiţei Hathor i se face milă de el şi îl vindecă cu o picătură de lapte de gazelă. Horus îşi recapătă vederea.
Seth propune o nouă întrecere: cei doi să facă o cursă cu bărcile, însă bărcile lolr să fie de piatră. Horus însă pregăteşte cu viclenie o barcă de lemn pe care o mânjeşte cu cretă ca să pară ca făcută din piatră. Astfel, când începe cursa, barca lui Seth, fiind foarte grea, s-a scufundat, iar cea a lui Horus a rămas la suprafaţă. Înfuriat, Seth se transformă în hipopotam, cu gând să răstoarne şi barca adverasrului său. Horus se apără cu harponul şi îl ţine la distanţă pe Seth. Văzând că nu s-a ajuns la vreo concluzie, Thot hotărăşte atunci să ceară şi opinia lui Osiris. Acesta cere să-l pună pe Horus pe tronul Egiptului, în amintirea faptelor bune pe care el le-a făcut şi pe care urmează să le mai facă.
Decizia lui Atum
Faraon încoronat de zeii Seth şi Horus
Atum consideră că el este cel mai în măsură să decidă cine va prelua tronul. El hotărăşte să se întâlnească pentru ultima oară cu toţi ceilalţi zei. Isis îl aduce pe Seth legat pentru a nu mai pune la cale o lovitură murdară. Atum îl desemnează pe Horus regele Egiptului, după el urmând la conducere un bărbat demn să-l succeadă, adică un faraon. Astfel toţi faraonii vor fi Horuşi şi vor transmite zeilor rugăminţile oamenilor. Conform mitologiei egiptene, dinastiile se întemeiau atunci când un zeu îi făcea un copil unei regine. Cât despre Seth, el va sta de acum înainte lângă zeul soarelui. Forţa lui Seth îl va proteja pe Atum, zeul deşertului având sarcina de a sta în partea din faţă a bărcii solare şi de a-l ucide în fiecare noapte pe şarpele Apophis. Graţie lui, soarele va lumina în fiecare dimineaţă, iar noaptea va fi păzit de pericole.
Călătoria lui Atum şi metamorfozele soarelui
În mitologia egipteană, soarele a căpătat un rol foarte important şi de aceea, s-au dezvoltat şi o mulţime de mituri legate de acesta. Se spune că zeul soarelui, Atum, călătoreşte tot timpul zilei într-o barcă, traversând cerul de la est la vest până la aşa-numita „poartă a serii”, aflată în apropierea gurii zeiţei cerului, Nut. Acolo îl aşteaptă o nouă ambarcaţiune, cu ajutorul căreia va putea trece pe Nilul subteran, un fluviu de nisip, lipsit de apă, aflat într-o regiune umbroasă. Atum călătoreşte prin lumea subterană împreună cu Seth, care stă în faţa lui, Uadjet zeiţa-cobră, Ochiul lui Ra, zeiţa adevărului, Maat şi o sumedenie de mici genii bine înarmate. De asemenea, li se pot alătura şi sufletele unor morţi care vor să iasă dimineaţa la suprafaţă, să-şi revadă locurile natale, dar aceasta putându-se face numai cu o autorizaţie scrisă de zeul Thot. Tot morţii au rolul de a trage barca zeului pe fluviu, uneori această sarcină fiind atribuită stelelor. Atum are de traversat douăsprezece peşteri, apărate de douăsprezece porţi, timp de douăsprezece ore. La prima poartă, barca este întâmpinată de o zeiţă. În acest timp, Atum denumeşte toate divinităşile şi toate fiinţele care se află pe mal, paralizându-le astfel cu cuvântul său şi împiedicându-le să-i facă vreun rău.
Zeitate egipteană cu înfăţişare de iepure, luptându-se cu şarpele Apophis; Luxor, Egipt
În timpul fiecărei călătorii nocturne, barca lui Atum este atacată de un şarpe gigantic, Apophis, care este de fiecare dată răpus de zeul Seth şi de geniile aflate sub comanda lui. În cea de-a cincea oră, Atum şi însoţitorii lui ajung în peştera lui Osiris, stăpânul lumii morţilor. În ce-a de-a douăsprezecea oră Atum se metamorfozează în scarabeu şi îşi schimbă numele în Khepri. Aceasta este ipostaza răsăritului pe care o are soarele, la fel cum Atum, zeul cu cap de berbec, este ipostaza apusului. Mai mult, numele Khepri înseamnă „a deveni”. Acum, Apophis încearcă din nou să atace barca, Seth luptându-se cu el încă o dată, şi pentru ultima oară înaintea răsăritului. Kephri, trece peste vârfurile picioarelor zeiţei Nut şi se arată în est. Însoţitorii lui nu îl părăsesc, deoarece mai există încă multe pericole pentru soare: furtuni, ploi şi Apophis, care la prânz vine să bea apă din fluviul celest. Spre amiază, Khepri se metamorfozează în Ra, zeul cu trup de om şi cap de şoim, personificarea soarelui la zenit. Seara, Ra redevine Atum. Astfel, drumul soarelui în mitologia egipteană presupune o permanentă metamorfoză Atum – Khepri – Ra.
Moarte şi mumificare
Zeul Anubis este inventatorul mitic al îmbălsămării şi al mumificării; în această imagine el pregăteşte trupul lui Sennedjen
Atunci când Khnum a modelat oamenii pe roata de olar, le-a adăugat pe lângă trup şi energie vitală (numită „ka”) şi suflet, personalitate („ba”, de obicei reprezentat cu trup de pasăre şi cap de om). Cele trei coexistă în timpul vieţii, împreună ren (numele), sheut (umbra) şi sekhem (acestea însă nu sunt atât de importante, deoarece, omul nu mai are nevoie de ele după deces). După moarte însă, sufletul şi energia vitală îşi iau zborul, fiind nemuritoare, iar corpul se descompune. Pentru a dobândi viaţa de după moarte, la fel ca zeul Osiris, omul trebuie să aibă toate cele trei elemente componente. De aceea, vechii egipteni îmbălsămau şi mumificau trupurile pentru a le păstra în formă intactă timp de mult timp. Ceremonia de mumificare era atât de lungă şi de complicată încât numai regii, reginele, vizirii şi persoanele foarte importante beneficiau de ea. Primul care a realizat mumificarea, deci inventatorul ei, a fost zeul Anubis, de la care se spune că au învăţat procedeul şi preoţii egipteni. Animale precum pisica sau babuinul erau de asemenea mumificate, deoarece erau sacre, protejate de zeii Bastet, respectiv Thot.
Cei patru fii ai lui Horus
Deşi contrar logicii, fiii lui Horus, zeii punctelor cardinale, asistă conform picturilor egiptene la îmbălsămarea lui Osiris. Ei îndeplinesc chiar un ritual de o importanţă foarte mare, deschizând gura mumiei, pe care o ating cu mâna. Astfel, Osiris va putea să mănânce şi să vorbească în lumea morţilor. Aceşti patru zei au preluat de atunci sarcina de a veghea asupra ficatului, plămânilor, intestinelor şi stomacului mumiilor. Îmbălsămătorii pun aceste viscere în vase funerare, având capacul sculptat în formă de cap (de obicei, capetele celor patru fii ai lui Horus). Hapi, zeul nordului cu cap de pavian păzeşte plămânii; Imseti, zeul sudului, cu cap de om, apără ficatul; Quebesenuef, zeul vestului, cu cap de şoim,păzeşte intestinele, Duamutef, zeul estului cu cap de câine sau de şacal se ocupă de stomac.
Judecata
După moarte, defunctul trebuie să coboare în lumea subterană, unde va fi judecat de Osiris. Zeiţa adevărului, Maat, are sarcina de a cântări pe o balanţă inima mortului, care este cu atât mai grea cu cât este mai plină de greşeli. Pe celălalt taler al balanţei, stă pana fermecată a zeiţei care nu a minţit niciodată. Dacă omul a păcătuit mult în timpul vieţii, inima este înghiţită de un monstru cu corp de hipopotam şi cap de crocodil. Pentru acel om viaţa eternă de după moarte nu mai este posibilă.
Akh
Se spune că morţii vin uneori să-i tulbure pe cei vii, dacă, după părerea lor nu sunt onoraţi îndeajuns sau dacă mormântul lor nu mai este îngrijit. Aceasta este încă o parte a omului, akh, nemuritoare la fel ca ba-ul şi ka-ul, asemănătoare unei fantome.
[modifică] Perioada monoteistă
Faraonul Akhenaten şi familia sa rugându-se la Aton.
Faraonul Akhenaten şi familia sa rugându-se la Aton.
Un scurt interval de monoteism a avut loc în timpul domniei lui Akhenaten, concentrat pe cultul zeului egiptean Aton. Akhenaton a scos în afara legii venerarea oricărui alt zeu şi a construit o nouă capitală (Amarna) cu temple închinate lui Aton. Schimbarea religioasă a supravieţuit doar până la moartea lui Akhenaton, iar vechea religie şi-a reintrat în drepturi în timpul lui Tutankhamon, probabil fiul lui Akhenaton. Interesant este că Tutankhamon şi alţi faraoni de după restoraţie au fost excluşi din listele viitorilor regi, la fel ca ereticii Akhenaten şi Smenkhare.
Deşi mulţi istorici văd această perioadă drept monoteistă, câţiva cercetători nu ne dezvăluie atenismul chiar aşa. Ele specifică că oamenii nu îl venerau pe Aten, ci pe membrii familiei regale, ce au format un panteon de zei care au primit puterea divină de la Aten. Acest punct de vedere nu este împărtăşit şi de comunitatea istorică. Câţiva cercetători merg atât de departe încât să afirme că Akhenaten sau unul din adepţii lui era Moise din Biblie. Comunitatea egiptologică consideră aceste afirmaţii neştiinţifice, deoarece nici una din teorii nu se bazează pe dovezi solide şi venerarea lui Aten nu are nimic în comun cu religia lui Moise.
Conform lui John Tuthill, profesor la Universitatea din Guam, motivele lui Akhenaten pentru reforma sa religioasă, au fost în primul rând politice. În timpul domniei lui Akhenaten, zeul Amon s-a înălţat la un statut atât de ridicat încât preoţii lui erau mai bogaţi şi mai puternici chiar decât înşişi faraonii.
După căderea dinastiei de la Amarna, panteonul egiptean original a supravieţuit mai mult sau mai puţin ca o religie dominantă, până la răspândirea creştinismului coptic şi a islamismului. Mitologia egipteană a depus surprinzător de puţină rezistenţă în faţa creştinismului, în secolul al IV-lea aflându-se deja în plin declin.
Temple
Multe temple au rezistat până astăzi. Altele sunt doar nişte ruine sau au fost distruse complet. Faraonul Ramses al II-lea a fost un mare construitor de temple.
Câteva temple cunoscute sunt:
Faţada celui mai mare din cele două temple de la Abu Simbel
* Abu Simbel – Complex format din două temple de piatră din sudul Egiptului, pe malul vestic al Nilului.
* Abydos (Marele Templu din Abydos) – Lăcaş de adoraţie a regilor timpurii, ale căror morminte se află chiar sub templu.
* Ain el-Muftella (Oaza Bahariya) [1] – A folosit probabil drept centrul oraşului El Qasr. A fost construit în timpul celei de-a XXVI-a Dinastii.
* Karnak – Odată, parte din capitala antică a Egiptului, Theba.
* Bani Hasan al Shurruq [2] – Aflată în mijlocul Egiptului lângă Al-Minya şi a supravieţuit reconstrucţiei Noului Regat.
Templul Luxor, aflat pe malul estic al Nilului
Templul Luxor, aflat pe malul estic al Nilului
* Edfu – Templu ptolemeic aflat între Aswan şi Luxor.
* Templul lui Kom Ombo – A controlat rutele comerţului dntre Nubia şi Valea Nilului.
* Luxor – Construită de Amenhotep al III-lea şi Ramses al II-lea, a fost centrul Festivalului Opet.
* Medinet Habu [3] (Templul memorial al lui Ramses al III-lea)– Templu şi complex de temple datând din vremea Noului Regat.
* Templul lui Hatshepsut – Complex de temple mortuare la Deir el-Bahri cu o deosebită colonadă, construită cu aproape 2000 de ani înaintea Parthenon-ului.
* Philae – Insula Philae cu Templul lui Aset, care a fost construit în timpul celei de-a Treizecea Dinastii.
Ramesseum
* Ramesseum (Templul memorial al lui Ramses al II-lea) – Construcţia principală dedicată cultului funerar;
* Complexul Dendera – Complex format din cîteva temple; cea mai umbrită construcţie este templul principal, Templul lui Hathor.
_______________________________________
Ea un inger ce se roaga
El un demon ce viseaza
Ea o inima de aur
El un suflet apostat
|
|
... iar cu invatatu` limbei egiptene.. eu zic ca nu prea ai cum daca te referi la egipteana veche. din cate stiu eu in egipt se vorbeste foarte mult engleza, dar poate ma insel..
