|
Hathor
Zeita bucuriei
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 24
|
|
ISTORIA EGIPTULUI
n pragul celui de-al treilea mileniu înaintea erei noastre, civilizaţia egipteană se face cunoscută, înscriindu-se în istorie, în acelaşi timp, se semnalează existenţa unui popor cu o rasă relativ omogenă, constituirea unui stat, a unei limbi şi a unei economii agricole remarcabile pentru punerea la punct a unui sistem com¬plex de irigaţii.
Scrierea neobişnuită, originală, exprimând legi, obiceiuri, o religie aparte, întregesc această civilizaţie structurată, care va evolua destul de puţin, timp de trei milenii.
Legendele atribuie regelui Menes, faraonul primei dinastii, întemeierea Egiptului, care numai în aparenţă este semnalată pe neaşteptate, în realitate, Egiptul primei dinastii este rezultatul unei acumulări îndelun¬gate, datând încă din epoca preistorică. în era cuaternară, golful a fost astupat, delta şi-a căpătat configuraţia actuală şi, datorită faliilor de prăbuşire, apele Nilului Albastru s-au unit cu cele ale Nilului Alb. care era alimentat de gheţarii situaţi pe culmile înalte ale munţilor Africii ecuatoriale (actualmente aceste vârfuri semeţe străjuiesc bazinul lacului Victoria).
1
ÃŽNCEPUTURILE CIVILIZAŢIEI EGIPTENE
n epoca terţiară (Miocen), valea Nilului era deja formată, în Pliocen, a fost acoperită de mare, formând un golf îngust şi adânc, întin-zându-se până aproape de Assuan, la 200 m altitudine deasupra nivelului său actual. Fluviul, care izvora din munţii etiopieni, ca actualul Nil Albastru, îşi mărea debitul prin apele Atbarei şi ale numeroaselor ueduri, care se prăvăleau pe coas¬tele munţiilor Libiei şi Arabiei. Către sfârşitul terţiarului (Eocen), apele Mediteranei s-au retras, iar urmele fluc¬tuaţiilor lor succesive au rămas sub forma de terase. Gura fluviului s-a întins, progresiv, până la Fayum.
Preistoria Văii Nilului
în paleolitic, Valea Nilului s-a remarcat prin folosirea pietrei cioplite. Unealta reprezentativă pentru această perioadă este arma de silex. Numeroasele sale vestigii se află în staţiunile EI-Abassieh, Uadi-Halfa, Kar-Abu-Anya (la joncţiunea celor două Niluri) sau Afu (la sud de Kartum), Kom-Ombo. Fayum, Gizeh, Kharga. Lakeita.
Când regiunile care mărginesc Nilul au fost afec¬tate tot mai mult de uscăciune, devenind deşertice. populaţiile aşezate în văile Saharei â€â€? descendente ale hoardelor care străbăteau, în epocile precedente, munţii şi platourile împădurite â€â€? s-au stabilit în Valea Nilului, alungând animalele sălbatice, şi începând, treptat, să cultive pământul şi să semene cereale.
Necesitatea de a munci laolaltă, în echipă, profi¬tând de inundaţia binefăcătoare, pentru irigarea tere¬nurilor cultivate, îi determină pe oameni să se grupeze în sate, locuind în colibe împrejmuite cu garduri, situate pe ridicaturi de teren, astfel încât să fie ferite de creşÃƒÆ’‚¬terea Nilului.
Viaţa într-o comunitate stabilă produce o schim¬bare considerabilă în starea socială şi politică, manifes¬tată prin formarea noţiunii de proprietate funciară şi concretizarea noţiunii de autoritate, care nu se mai bazează doar pe criteriile de forţă fizică sau de în¬demânare la luptă şi la vânătoare. Căpeteniile de hoarde se transformă în căpetenii ale satelor.
Oraşul Fayum în neolitic
în cursul mileniilor, aluviunile Nilului au acoperit satele neolitice, în afara celor situate la baza movilelor artificiale (kom). din toate oraşele egiptene sau în deşer¬tul apropiat: El Omari, aproape de Cairo. Merimbe Beni-Salome, la vestul deltei; Dimeh. Kom-Uşim sau Qasr-es-Saga, în depresiunea Fayum.
în Orientul preistoric (Payot, 1953), Gordon Ghilde spune: „Staţiunile Fayum-ului se înşirau pe malul unui lac întins, care umplea, la data aceea, depresiunea Fayum până la un nivel superior cu 60 m, celui al lacului actual. Locuitorii cultivau, probabil, acelaşi soi de grâu (specific regiunilor muntoase din Europa centrală şi de orz, pe care îl găsim în Egiptul actual. Se cultiva, de asemenea, inul. Cerealele erau tăiate cu seceri din aşchii dinţate de silex, fixate pe un cadru îngust din lemn. Cerealele erau înmagazinate în silozuri săpate în pământ, acoperite cu împletituri de paie; erau apoi strivite pe pietre de moară cu faţa superioară concavă. Se creşteau porci, bovine, oi, capre. Vânătoarea şi pescuitul făceau, de asemenea.parte din îndeletnicirile lor.
Boabele de grâu şi de orz, prin datare cu carbon 14, prezintă cifre variind între 4145 şi 4441, î.H. Dar în mod sigur practicarea agriculturii în valea Nilului este mult mai timpurie.
|
|
