 just_me_oanaModeratorDin: maybe from heaven...or hell?
Postari: 236
|
|
Dacia era în antichitate ţara locuită de geto-daci, care erau împărţiţi într-un număr mai mare de triburi şi ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest),râul Nistru şi Marea Neagră (est), Dunăre (sud) şi Carpaţii Păduroşi (nord). În anumite părţi chiar depăşeau aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".[1]
Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: ţărmul Mării Negre şi Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică şi Morava - spre vest, Carpaţii Păduroşi - spre nord, iar Muntele Haemus (lanţul Balcanilor) - spre sud. Capitala regatului era oraşul Argedava.
Geto-daci
Conform informaţiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (şi indică râul Mureş până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius - de la izvoare şi până la Drobeta), iar geţii stăpâneau partea de şes şi cea inferioară a Dunării (denumită Istru) până la Marea Neagră. Tot el ne spune că "dacii au aceeaşi limbă cu geţii" şi că "elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic".[3] Şi Dio Cassius după ce spune că regele get Burebista i-a zdrobit pe boii conduşi de regele Critasir, mai apoi afirmă că Critasir a fost învins de daci, ceea ce întăreşte faptul că numele de geţi şi daci sunt folosite pentru a denumi unul şi acelaşi popor[4]. În concluzie se poate afirma cu certitudine că "dacii sau geţii, sunt două denumiri pentru unul şi acelaşi popor".[5]
Totuşi prima relatare despre geţi aparţine lui Herodot, care povestind despre campania din 514 - 512 î.Ch., a lui Darius împotriva sciţilor din nordul Mării Negre, arată că acesta "înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geţi, care se cred nemuritori", iar despre faptul că au pierdut lupta spune: "măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci".[6]
De la istoricul grec Diodor ştim despre victoria strălucită din anul 300 î.Ch. a regelui get Dromihete împotriva lui Lisimah, dar şi de generozitatea pe care i-a arătat-o regele get celui macedonean, pe care l-a invitat la ospăţ, pentru ca mai apoi să-l elibereze. Scriitorul antic Justinus ne relatează că în timpul lui Oroles, dacii au fost învinşi într-o luptă de bastarni, că regele lor i-a pedepsit, şi că doar victoria din altă bătălie le-a adus iertarea.[7]
Inscripţiile descoperite la Histria menţionează numele a doi regi geţi din sec. III î.Ch., Zalmodegicos şi Rhemaxos, faţă de care ascultau cetăţile greceşti de pe ţărmul dobrogean al Mării Negre.[8] Trogus Pompeius (sec.I î.Ch.-sec.I d.Ch) în "Prologul" cărţii a XXXII-a menţionează despre "creşterea puterii dacilor prin regele Rubobostes".[9]
Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea statului dac, în jurul anului 70 î.Ch., geograful şi istoricul Strabon (63 î.Ch. - 19 d.Ch.), relatează: "Ajungând în fruntea neamului său...getul Burebista l-a înălţat atât de mult...încât, a ajuns să fie temut şi de romani.[10] O inscripţie grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: "cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia". Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa. De asemenea, pentru a obţine aceste succese, Burebista, ajutat şi de preotul Deceneu a săvârşit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe "abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci".[11] Dacă la început capitala a fost la Argedava, Burebista a construit una nouă: Sarmizegetusa.[12] Trebuie precizat că: "Păreri ca acelea care văd în numele capitalei dacice Sarmizegetusa o amintire a sarmaţilor n-au nici un temei istoric".[13]
Intenţia lui Cezar de a organiza o mare expediţie în anul 44 î.Ch., împotriva dacilor nu s-a concretizat deoarece a fost asasinat. Nu la mult timp după aceea, şi Burebista "a căzut victima unei conspiraţii de nemulţumiţi". După moartea sa, regatul s-a divizat, astfel încât în timpul lui Octavianus Augustus existau 5 regate dacice, în stânga Dunării, iar în Dobrogea trei. Regii din Dobrogea erau: Roles, Zyraxes şi Dapyx. Despre Cotiso se spune că a fost în discuţii cu Octavianus Augustus pentru a se căsători cu fiica acestuia Iulia, însă căsătoria nu a mai avut loc. Dicomes a fost unul dintre regii daci care a continuat politica de ostilitate dusă faţă de Imperiul Roman. Cum regatul său era în câmpia munteană, a încercat să-şi întindă stăpânirea peste Dunăre. Ajutat şi de bastarni, a trecut în sudul Dunării şi i-a bătut pe moesi, tribali, dardani şi denteleti. Cum cei din urmă, denteletii - un neam tracic, erau sub protecţia romanilor, aceştia trimit o armată sub conducerea lui Crassus, care ajutat şi de regele get Roles, duce o serie de bătălii contra bastarnilor. Un alt rege dac, Scorilo (cca. 28 - 68 d.Ch.) credea şi el că nu e bine să intre în conflict cu romanii şi la insistenţele celor care doreau să atace provinciile de peste Dunăre le explică printr-o pildă practică relatată de istoricul Frontinus: "Scorilo...a pus doi câini să se mănânce între ei şi când erau mai în focul bătăliei, le-a arătat un lup pe care, îndată, lăsând furia dintre ei, câinii s-au aruncat".[14]
În faţa pericolului roman ajuns la Dunăre, regele Duras a cedat conducerea lui Decebal. Acest fapt ne este relatat de Dio Cassius: "Duras care domnise mai înainte lăsase de bună voie domnia", în favoarea lui Decebal, "fiindcă era foarte priceput la planurile de război şi iscusit la înfăptuirea lor".[15]
Infăţişarea caracteristică dacilor
Erau bărboşi cu plete mari, purtau pantaloni lungi înnodaţi la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiţi pe cap cu o căciulă conică. Femeile îmbrăcau o cămaşa plisată la gât şi pe piept, cu mâneci scurte.
Civilizaţie şi cultură
Comati
Dacii erau organizaţi în triburi şi aveau cetăţi numite dava. Din agricultură obţineau: grâu, vin, miere, creşteau vite şi cai, dar şi pescuiau. Îmbrăcămintea era făcută din lână de oaie şi din cânepă. Dacă la şes locuinţele erau făcute din nuiele împletite pe pari şi zidite cu pământ, la deal şi la munte ele erau făcute din lemn, folosindu-se bârnele încheiate. Conducerea o avea regele, ajutat de un sfat de nobili, şi mai era consiliat de un preot. Dacii se ocupau cu extracţia şi prelucrarea metalelor din care confecţionau unelte, arme, obiecte de cult sau mobilier, podoabe, vase şi monede. Ceramica era prelucrată atât cu mâna cât şi cu roata olarului şi devenise o artă. Slujbele religioase se ţineau în sanctuare ce aveau formă patrulateră sau circulară. Ritualul funerar consta în arderea morţilor, iar cenuşa era pusă în urne şi îngropată în pământ. Dacii iubeau muzica. Izvoarele antice spun că ei cântau din gură, dar şi din chitare. Dion Chrysostomos îi socotea pe geţi la fel de înţelepţi ca şi grecii.
Religie
Dacii obţinuseră deja un grad înalt de civilizaţie când au fost întâlniţi pentru prima dată de romani. Ei credeau în nemurirea sufletului şi considerau moartea ca o simplă schimbare de ţară. Conducătorul preoţilor avea o poziţie importantă ca reprezentant al zeităţii supreme, Zamolxis/Zalmoxis/Zalmoksha, pe pământ, fiind de asemena şi sfătuitorul regelui. În afară de Zamolxis/Zalmoxis, dacii mai credeau şi în alte zeităţi, printre care erau Gebeleizis, Derzelas şi Bendis cu toate ca existenta lor nu a fost confirmata prin surse de natura arheologica. (Vezi: Religia dacilor)
Societate
Ei erau împărţiţi în două clase sociale: aristocraţia, numită tarabostes şi agricultorii liberi (comati) iar un numar mic de izvoare istorice mentioneaza si prezenta sclavilor. Primii, care aveau dreptul să-şi acopere capul purtând o cuşmă şi formau o clasă privilegiată. Ceilalţi, care formau grosul armatei, erau ţărani şi meşteşugari şi purtau părul lung (capillati). Una din armele lor era daca.
Economie
Ocupaţiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi fructiferi şi viţă-de-vie), creşterea vitelor şi oilor şi cunoşteau apicultura; caii erau folosiţi mai ales ca animale de povară, dar caii crescuţi de daci aveau şi faima de a fi foarte buni în război.
De asemenea extrăgeau aur şi argint din minele din Transilvania şi aveau un comerţ înfloritor cu exteriorul, constatabil şi prin numărul mare de monede greceşti si romane descoperite. Monetele romane dominante in Dacia preromană sunt constituite din denarii republicani. Aceştia vor domina economia dacică inclusiv in secolul al II-lea p. Chr. Explicaţia constă în descoperirea unei monetării în cadrul căreia moneta romană republicană era falsificată în aşezarea de la Sarmizegetusa Regia. Numărul mare de monete romane republicane descoperite putând fi explicate şi în acest sens, nu doar prin relaţiile comerciale înfloritoare între lumea dacică şi cea greco-romană.
Cele mai importante influenţe în prelucrarea metalelor şi în alte meşteşuguri erau cele ale celţilor şi ale grecilor, astfel că podoabele şi obiectele din metal preţios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie.
Limbă
Geto-daca este o limbă indo-europeană, aparţinând limbilor tracice şi fiind astfel înrudită cu limba ilirilor. Ea a fost încadrată convenţional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea înrudindu-se cu limba vechilor locuitori baltici şi cu idiomurile slave, dar, mai mult, cu limba iraniano-persană şi cu cea iraniano-scitică, precum şi cu sanscrita.
Printre cercetătorii actuali, însă, există şi aceia care încadrează traco-daca în grupa centum, alăturând-o astfel limbilor germanice, dar, mai ales, celor italo-celtice. În acest sens, Mihai Vinereanu dedică numeroase studii. În cartea sa, Originea geto-dacă a limbii române, el afirmă:
"Toate aceste probleme vor fi discutate în această lucrare, dar aş dori să menţionez aici că, deşi s'a stabilit încă din secolul trecut că limba traco-dacă era o limbă aşa-zis satem, nimeni de atunci încoace nu a pus la îndoială veridicitatea acestei ipoteze, cu toate că a fost slab justificată tocmai datorită proastei cunoaşteri a trăsăturilor generale ale acestei limbi. Limba strămoşilor noştri nu era o limbă satem, ci era mai apropiată de limbile italice şi cele celtice, după cum vom arăta mai jos, dar în mod paradoxal are unele trăsături comune şi cu limbile satem, ceea ce pune serios sub semnul întrebării chiar împărţirea limbilor indo-europene în două grupuri distincte. Această distincţie centum/satem, veche de peste 100 de ani, ea însăşi cu multe puncte slab argumentate şi neelucidate, nu a mai fost adaptată în ciuda perfecţionării mijloacelor de analiză fonologică, cu toate că au mai fost descoperite şi descifrate încă două limbi indo-europene: hitita şi toharica, două limbi care, deşi împărtăşesc multe trăsături cu limbile centum, geografic s-au situat în spaţiul limbilor satem, adică în partea de răsărit al arealului indo-european, mai precis hittita în Asia Mică şi toharica în Asia Centrală.[16] [1]"
Entităţi politice
Dromihete, conducătorul Geţilor, l-a invins pe Lysimachus în aproximativ 300 î.Hr. Mai înainte, în 531 î.Hr., Darius al Persiei i-a supus pe Geţi alături de Traci. Oroles i-a condus pe Geţi în secolul II î.Hr.. Iulius Caesar vorbeşte despre ţinuturile Dacilor în De Bello Gallico. Conflictele cu Bastarnii şi apoi cu romanii (112 îCh - 109 îCh, 74 îCh) au slăbit puterea dacilor, dar Burebista, contemporan cu Caesar, i-a unit pe Daci într-un regat puternic şi a reorganizat armata, învingându-i pe Bastarni şi pe Boi, oraşele greceşti Olbia pe râul Bug, şi Apollonia pe ţărmul Marii Negre în Tracia recunoscându-i autoritatea. Dezvoltarea Daciei reprezenta o ameninţare pentru Imperiul Roman, dupa cucerirea Galiei, Caesar iniţiind planul unei campanii împotriva Dacilor, dar moartea sa a amânat războiul. Cam în acelaşi timp şi în aceleaşi circumstanţe (un complot la curtea regală, Burebista moare, iar regatul său este împărţit în patru-cinci regate sub conducători diferiţi.
_______________________________________
Ea un inger ce se roaga
El un demon ce viseaza
Ea o inima de aur
El un suflet apostat
|
|
Deci, in al doilea rand 
)