HathorZeita bucuriei
Postari: 24
|
|
EGIPTUL VORBEŞTE
oate încercările de a pătrunde tainele hi¬eroglifelor, pe care Vivant Denon le copi¬ase cu multă atenţie, se dovediseră zadarnice. Descifrarea scrierii vechilor egipteni necesita material adecvat â€â€? piatra de la Rosette apoi obeliscul de la Philae s-au descoperit la momentul oportun â€â€? dar în mod special impunea participarea unui creier receptiv, cu minte ageră şi competenţă lingvistică aproape enci¬clopedică. Tânărul Champollion întrunea toate însuşirile cerute.
viaţă al Academiei de inscripţii, în care el dezvăluie cheia enigmei: hieroglifele nu repre¬zentau nici simboluri, nici litere; ele erau semne care aminteau sunete.
Foarte ***ând, el descifrează, cu dovezi justificative, şaptezeci şi nouă de nume regale. Alcătuieşte primul ta¬bel alfabetic, apoi elaborează o gramatică, în 1824. Champollion publică o lucrare rezumativă despre siste¬mul scrierii hieroglifice. Cutreieră Europa, în căutarea textelor egiptene şi a inscripţiilor. Citeşte tot, înţelege tot. în 1826 este numit conservator al secţiei de antichităţi egiptene, la Luvru, în decursul unui an el redactează catalogul acestui nou departament.
Păşind pe urmele faraonilor„Voi citi hieroglifele" a spus băiatul
Joseph Fourier, marele matematician şi fizician, membru al expediţiei franceze în Egipt, a îndeplinit suc¬cesiv funcţiile de secretar, la Institutul din Cairo, reprezentant al Franţei pe lângă guvernul egiptean, ministru al Justiţiei, apoi prefect al departamentului Isere. La Grenoble, în cursul unei inspecţii şcolare el re¬marcă un elev, căruia îi arată ***ând colecţia sa, adusă din Egipt. Fascinat de hieroglife, băiatul a întrebat: „Se pot citi toate astea?" Fourier i-a mărturisit că nu. Atunci băiatul declară cu toată seriozitatea:
â€â€? Am să le citesc eu, peste câţiva ani, când voi fi
mare!
Şi, în adevăr, Jean-Francois Champollion. născut în 23 decembrie 1790, la Figeac, în Guyenne1*, a fost cel dintâi care a desluşit scrierea vechilor egipteni.
în liceu, numai Egiptul şi limbile orientale îi stârnesc interesul. Stăpânind cu rară măiestrie latina şi greaca, el începe, la doisprezece ani, să studieze ebraica, apoi caldeeana, siriana, etiopiana, araba şi copta, însufleţit de dorinţa de a descoperi raporturi între egipteana veche şi chineza veche, el se iniţiază şi în acest domeniu. EJ studiază, de asemenea, texte per¬sane vechi, în zend, pahlavi şi parsi. La şaisprezece ani el reia ideea conform căreia limba coptă nu reprezintă decât o formă târzie a limbii vorbite în vechiul Egipt, pe care o regăsim, ca atare, în scrierea hieroglifică.
Champollion conturează prima hartă a imperiului faraonilor. La 1 septembrie 1807. el citeşte, la academia din Grenoble, introducerea lucrării sale consacrate Egiptului sub domnia faraonilor. Asistenţa este cucerită de erudiţia sa şi îl alege, în unanimitate, membru al aca¬demiei.
„Dacă academia vă primeşte printre membrii săi, deşi sunteţi atât de tânăr, este datorită roadelor activităţii dumneavoastră. Dar ea contează mai mult pe ceea ce sunteţi în măsură să îndepliniţi. Ea este convinsă că îi veţi îndreptăţi speranţele şi că vă veţi aminti, atunci când lucrările dumneavoastră vă vor aduce celebritatea, că ea a fost prima care v-a încurajat", a spus preşedintele, entuziasmat.
La şaptesprezece ani, Champollion este ia Paris, unde asistă la cursurile de la College de France şi de la Şcoala de limbi orientale. Studiază foarte mult la Bi¬blioteca naţională, aplecat asupra manuscriselor, lu¬crând la întocmirea unui dicţionar al limbii copte. Ajunge la o cunoaştere desăvârşită a acestei limbi, încât până şi însemnările personale sunt scrise în coptă! „Vorbesc cu mine în coptă:;, notează Champollion.
Victorie asupra hieroglifelor
Descifrarea hieroglifelor nu constituia unicul ţel al vieţii acestui „împătimit de Egipf; el era şi un politician înfocat, prins în vâltoarea epocii sale.
Republican convins, urându-i pe Burboni, el scriesatire şi împotriva lui Napoleon, pe care nu-l vede cu ochi buni.
în 1815, împăratul francezilor, la întoarcerea sa din insula Elba, s-a prezentat în fata oraşului Grenoble. l s-au deschis larg porţile oraşului, lumea l-a aclamat, s-a strigat: „Trăiască Napoleon!" Primarul oraşului a fost so¬licitat să-l prezinte pe Champollion împăratului.
Acel Bonaparte, care râvnise cândva să cuce¬rească Egiptul, este fascinat de tânărul savant şi stă de vorbă cu el câteva ceasuri, împăratul exilat, care porneşte din nou să supună Europa â€â€? pentru 100 de zile â€â€? este tulburat de convorbirea cu Champollion: i-a evocat deşertul, piramidele tinereţii sale, Egiptul, această ţară măreaţă pe care dorise să o ofere Franţei. El promite tânărului profesor tot sprijinul său, în vederea tipăririi lucrărilor sale la Paris, şi într-o clipă de exaltare, împăratul hotărăşte să acorde limbii copte statutul de limbă oficială a Egiptului, în momentul în care autori¬tatea franceză va fi restabilită acolo.
în ciuda convingerilor sale politice, Champollion este captivat de învingătorul Piramidelor şi îl urmează la Paris.
Căderea definitivă a lui Napoleon atrage după sine retragerea lui Champollion la Figeac; el profită de acest răgaz, consacrându-se studiului hieroglifelor, în sfârşit, în 1822, a sosit clipa victoriei depline. Pe 17 sep¬tembrie, el citeşte în public Scrisoarea adresată domnu¬lui Dacier, secretar pe
Din iulie 1828 până în decembrie 1829 â€â€? face ex¬pediţia în Egipt... încununarea strădaniilor sale... visul lui de totdeauna, realizat, în sfârşit, când păşeşte pe pământul faraonilor...
El părăseşte portul Toulon, conducând o echipă formată din câţiva francezi şi toscani: naturalişti. de¬senatori, pictori şi medici.
„Am ajuns în 18 august pe teritoriul Egiptului, după care tânjeam de mult. Până acum această ţară m-a tratat ca o mamă afectuoasă şi voi avea grijă să-mi păstrez sănătatea şi energia cu care am venit".
El cercetează toate siturile, începând cu delta şi sfârşind cu a doua cataractă, copiază tot ce vede, roagă să i se deseneze tot ce descoperă. Indigenii, cu care discută în limba lor, dau năvală să-l vadă, pe cel care „ştie să citească scrisul pietrelor străvechi".
Este o expediţie fascinantă. Champollion cunoaşÃƒÆ’‚¬te, chiar înainte de a le fi văzut, toate pietrele, toate
monumentele, atât de mult citise despre ele â€â€? povestiri, descrieri â€â€? atât de mult studiase desenele lui Denon din marea Descriere, în urma expediţiei din 1798.
El îşi aminteşte că pe 25 mai 1799 soldaţii gene¬ralului Desaixse opriseră la Denderah, în faţa unuia din¬tre cele mai mari şi mai frumoase temple egiptene. Se povestea că generalul, subjugat de măreţia acestui im¬periu dispărut, a uitat că avea datoria să-i urmărească pe mameluci, iar Vivant Denon, cu creionul şi carnetul de schiţe, era copleşit de sobra frumuseţe a acestor ru¬ine, dorind să cuprindă şi să exprime cât mai bine splen¬doarea lor.
Champollion ajunge noaptea, la Denderah. De¬barcă imediat şt porneşte, cu membrii expediţiei, în căutarea templului. Unul din savanţii care-l însoţeau de¬scrie acest moment:
„Intrăm, la întâmplare într-un boschet de palmieri, luminaţi de lună. Un spectacol feeric! Apoi ne înfundăm în ierburi înalte, în tufişuri şi mărăcini. Să ne întoarcem? Nu, nu vrem asta. Să înaintăm, dar cum? Nu ştim dru¬mul,."
Mica trupă mărşăluieşte încă vreo două ore.
„lată, în sfârşit, templul, scăldat de lumină: suntem cuprinşi de o admiraţie neţărmurită,."
Pe drum, cântaserăm ca să ne treacă nerăb¬darea, dar acum, în faţa acestor Propilee, peste care se revărsa o lumină cerească, ce emoţie ne-a copleşit deo¬dată! O tăcere absolută stăpâneşte locul: dincolo de galeria susţinută de coloane imense, umbre grele creează o vrajă supranaturală â€â€? afară clarul de lună este orbitor: contrast straniu si fermecător..
„în incintă, aprindem focul cu ierburi uscate. Noi încântări, o nouă explozie de entuziasm; suntem cuprinşi de delir. Parcă am avea febră, suntem ca ne¬buni. Cădem în extaz.. Porticul de la Denderah, situl magic, vrăjit, devenise o realitate".
Acest monument remarcabil data din epoca Egip¬tului de Jos şi nu fusese terminat decât sub imperiul ro¬man. Champollion constată imediat că.
„Fără a avea intenţia de a jigni comisia, scrie el, basoreliefurile de la Denderah sunt groaznice: nici nu se putea altfel: ele aparţin unei epoci decadente. Sculptura devenise deja o artă decadentă, în timp ce arhitectura (mai stabilă, fiind supusă unor reguli mai stricte) rămăsese demnă de zeii Egiptului şi de admiraţia pos¬terităţii".
|
|
. Intr-adevar, orice opera de arta egipteana trebuie decriptata, adica trebuie degajat sensul, intelesul ei magic si mitic pentru care a fost creata.
