|
|
Sfinxul este considerar unul dintre monumentele cele mai surprinzatoare ale Egiptului. Desi pus în umbra de piramidele lânga care sta, el îsi pastreaza înaltimea originara de aproape 20 m si are o lungime de peste 72m. Sfinxul egiptean combina capul, deci inteligenta regelui conducator, cu trupul puternic al leului, care era asociat la rândul lui cu simbolismul solar. Desi sfincsi sunt elemente obisnuite în arta egipteana, Marele Sfinx este unul dintre cei mai vechi si incontestabil cel mai mare dintre toti. Semnificatia originara a Sfinxului este incerta, dar egiptenii de mai târziu l-au considerat o întruchipare a zeului soarelui, Horemakhet, ,,Horus de la orizont”, care era la rândul lui asociat cu regalitatea primitiva.
Sfinxul a fost sculptat în piatra de pe platoul Giza, probabil în timpul domniei regelui Khafe (Kefren, 2520-2494 î.H.) din Vechiul Regat si se gaseste lânga drumul pietruit si templul din vale ale piramidei acestui rege.
Dovezi arheologice si geologice arata ca eroziunea Sfinxului se datoreaza în principal apei si mai putin nisipului si ca ar fi fost construit cu 7.000 - 10.000 de ani în urma, fiind doar restaurat de Chefren.
Robert Bauval si Graham Hancock au dezvoltat o alta teorie care spune ca Sfinxul (luând în consideratie asezarea sa în functie de piramidele învecinate si scrierile vechi egiptene) este o parte (daca nu cel mai important element) a unei harti astronomice care are strânsa legatura cu constelatia Orion. Ei au concluzionat ca cea mai buna potrivire a hartii ar fi cu pozitia pe care au avut-o stelele în anul 10.500 î.Hr. Nu exista nici o inscriptie sau scriere care sa indice clar data constructiei. Exista doar indicii care sustin ipoteza ca Sfinxul ar fi existat înaintea piramidelor. Desi contextul arheologic arata ca este foarte putin probabil ca realizarea Sfinxului sa predateze complexul lui Khafre.
Numele de Sfinx vine de la cuvântul grecesc “shingo” care înseamna “a strangula” si grecii l-au folosit pentru prima data numind o creatura fabuloasa care avea capul unei fete, corpul unui leu si aripi de pasare care îsi strangula victimele. Sfincsii sunt constructii obisnuite în Egipt si sunt priviti ca protectori, gardieni la intrarea templelor. Sfincsii au fie cap de berbec si corp de leu, cap de uliu si corp de leu sau capul unui rege sau zeu si corp de leu.
Este dificil sa se stabileasca topografia amplasamentului dinainte de construirea Sfinxului, deoarece s-a sapat pe arii extinse pentru a se extrage blocurile necesare constructiei piramidelor. Totusi, capul Sfinxului pare sa fi fost sculptat dintr-un nodul natural de roca lasat în picioare deasupra nivelului platoului; un bloc natural de roca la zi, nelucrat, se poate vedea în prezent, în apropiere. Capul si partea superioara a trunchiului Sfinxului stau deasupra nivelului terenului înconjurator.Partile inferioare din trupul Sfinxului au fost sculptate sub nivelul platoului. Pentru a se realiza aceasta s-a sapat un sant în forma de „U” în jurul bulgarelui de roca care avea sa formeze corpul. Ca si piramidele si templele adiacente, Sfinxul este orientat cu fata exact spre est, dar santul sapat în jurul lui este, de fapt, de forma trapezoidala, caci la sud el urmeaza drumul pietruit al lui Khafre. În perioada construirii Sfinxului, egiptenii erau priceputi la dislocarea si transportul blocurilor mari de roca si saparea acestui sant nu a reprezentat o problema pentru mâna de lucru. Când roca a putut fi abordata pe deasupra, egiptenii dislocau blocurile sapând o retea de santuri înguste în suprafata pietrei. Lucratorii sapau santurile cu unelte de cioplit din piatra dura si ciocane de piatra si probabil cupru. Santurile erau taiate la o adâncime putin sub adâncimea prevazuta a unui bloc, care era apoi usor scobit pe dedesupt, extras din locasul lui cu ajutorul unor pârghii de lemn si tras afara din frontul de roca. În cazul santului din jurul Sfinxului, multe dintre blocurile masive par sa fi fost trase pe o distanta destul de scurta pâna la Templul Sfinxului, unde au fost folosite ca blocuri pentru nucleu; straturile din aceste blocuri corespund destul de mult cu stratele observate pe laturile santului si pe corpul Sfinxului.
Dupa ce tot surplusul de piatra a fost înlaturat din jurul Sfinxului, acesta a fost cioplit si ajustat cu dalti de cupru si maiuri de lemn.
Stilistic, trasaturile capului trimit la statuia regala a lui Khafre, la fel ca si însemnele regale, cum ar fi nemes-ul, podoaba înfasurata în jurul capului regelui, si cobra de pe sprânceana împaratului. Pe fata Sfinxului înca se mai vad urme de vopsea rosie: aceasta culoare dateaza cel putin din vremea vizitei lui Pliniu din secolul 1î.Hr., fiind aplicata cel mai probabil cu mult înainte de aceasta. Pliniu atribuie culorii o semnificatie de cult si acest lucru poate fi corect, întrucât egiptenii asociau culoarea rosie cu cultul soarelui.
De fapt, Sfinxul nu este bine proportionat: trupul este prea lung si capul prea mic. Probabil ca sculptorii antici au fost constrânsi de materialul pe care l-au avut la dispozitie: dimensiunile capului vor fi fost limitate de nodulul natural de roca din care a fost cioplit, iar trupul trebuie sa fi fost lungit ca urmare a descoperirii unei fisuri verticale, care în prezent se gaseste chiar în fata picioarelor din spate. Dar proportiile ciudate pot fi si un semn al lipsei de experienta a sculptorilor. Din câte se stie, aceasta a fost prima statuie sculptata la o scara atât de mare în Egipt si artistii din acea vreme nu erau obisnuiti sa lucreze la o piesa atât de ampla. Proportille nepotrivite ale unor statui în marime naturala din acea perioada arata ca egiptenii nu aplicau înca sistemele de proportionare grafica utilizate cu atâta succes în sculptura de mai târziu. Este de asemenea posibil ca muncitorii sa fi întâmpinat greutati în cioplirea unui bulgare de roca de forma neregulata. Sculptorii egipteni preferau sa lucreze cu blocuri rectangulare pe care puteau sa-si deseneze subiectul si sa pozitioneze elementele corect bidimensional.
Roca moale care alcatuieste trupul este în prezent grav alterata, dar capul acestei sculpturi de 4500 de ani este relativ bine conservat. Aceasta diferenta de conservare este cauzata de stratele geologice distincte în care s-a sapat.
Mark Lehner a identificat trei tipuri diferite de calcar: roca dura, de buna calitate din care s-a sculptat capul; straturile moi, în fâsii din partea de sus a trupului si stratul de baza casant, bogat în fosile. Degradarea s-a datorat nisipului purtat de vânt care a erodat partile mai moi de piatra lasând portiunile mai dure expuse ca niste culmi înclinate. Dar nu toata degradarea Sfinxului se datoreaza fortelor naturii: nasul s-a pierdut cândva, în secolul VIII d.Hr., când fata Sfinxului a fost desfigurata de catre un Sufi care a considerat ca statuia este un idol blasfemiator, iar capul lipsa al cobrei de pe sprânceana Sfinxului si fragmentele din barba acestuia gasite în nisipul de sub el pot fi de asemenea rezultatul unei distrugeri intentionate.
Lucrarile de conservare si restaurare ale Marelui Sfinx au reprezentat un proces continuu începând înca din antichitate, probabil din mileniul II î.Hr., când cultul Sfinxului a fost reînviat. S-au construit noi temple la nord-est de Sfinx si s-a realizat o capela între labele lui. Punctul central al acestei capele a fost o stela înfatisându-l pe faraonul Tuthmosis IV (aproximativ 1401-1391 î.Hr.) înmânând o ofranda Sfinxului. Textul descrie cum Sfinxul i s-a aratat în vis tânarului print si i-a oferit tronul Egiptului în schimbul curatirii nisipului din jur si repararii trupului lui. Jumatatea inferioara a trupului este acum în întregime acoperita cu blocuri de zidarie de diferite dimensiuni datând din diferite perioade de restaurare: se pare ca au existat cel putin trei campanii principale de restaurare în antichitate (Etapele I-III mentionate de Lehner), si patru campanii moderne, cea mai recenta fiind încheiata în 1998.
Descrierile si desenele executate de diferiti vizitatori veniti aici în ultimele doua milenii arata ca în cea mai mare parte a existentei lui, Sfinxul a fost îngropat în nisipul purtat de vânt, neramânându-i vizibil decât capul. De la jumatatea secolului XIX s-a încercat degajarea amplasamentului care, din pacate, a distrus multe informatii arheologice de valoare. Nisipul ramas a fost în final înlaturat în anii 1930 de Selim Hassan, care a efectuat studii intense si atente ale marturiilor arheologice. Desi zona din jurul Sfinxului a fost degajata pâna la roca de baza, studierea construirii si semnificatiei lui continua: dupa spusele lui Gaston Maspero, Directorul General al Serviciului pentru Antichitati Egiptene, din anii 1880, „Sfinxul înca nu ne-a dezvaluit toate secretele sale.”
Eu asta am citit despre Sfinx.Sper sa va fie de ajutor.
|
|
ma rog..e ciudata rau asta..
as vrea sa vad sfincsul a 3-a oara