Sethesh
Husband of Nephthys
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 68
|
|
Numele secret al zeului Ra
Descântec pentru zeul care a ajuns zeu, care s-a creat pe sine însuşi, care a creat cerul, pământul, aerul, focul, zeii, oamenii, animalele cele mici, vitele, târâtoarele, păsările, peştii, care este regele oamenilor şi al zeilor, viaţa curia numără mai multe veşnici şi nu cuprinde ani, care are multe nume, zeii necunoscându-i-l nici pe acesta, nici pe celălalt.
Eset(Isis sau Usert –sora lui Osiris[User], apoi soţia sa şi mama lui Horus[Hor], sora zeiţei Nephthys[Nebthet] şi a zeului demonic Seth[Suteh], toţi patru născuţi de zeiţa cerului[Nut] de la zeul pământului[Geb]. Venerată într-o lungă carieră culturală mai ales din cadrul teologic de al Heliopolis[On], ca simbol al dragostei casnice fidele şi al maternităţii, dar şi ca zeiţă magiciană, păstrătoare de mari taine.) era o femeie cu multă pătrundere: inima ei este mult mai vicleană decât inima milioanelor de oameni. Ea cunoştea milioane de zei, cerceta milioane de duhuri luminoase şi nu se afla nimeni în cer sau pe pământ pe care ea să nu-l ştie, tot atâta cât îl ştie Ra, care are grijă de nevoile lumii.
Zeiţa se hotărî să afle numele zeului care este mai presus de toţi zeii. Ra ieşea în fiecare zi(ieşirea zilnică a lui Ra în fruntea alaiului este o alegorie curentă pentru răsăritul soarelui.) în fruntea alaiului său şi se aşeza pe tronul său de sub cele două orizonturi. Dumnezeiasca bătrâneţe făcea să-i tremure buzele, şi o dată i-se scurse saliva. Saliva lui căzuse pe pământ, iar Eset o împietri în mâna ei cu tot cu argila pe care se afla şi, frământând-o, făcu un şarpe falnic de forma unei nuiele; el nu trăia, nici nu se mişca lângă dânsa. Ea îl puse în taină pe drumul pe care marele zeu îl străbătea cu plăcere când inima lui suspina după cele două ţinuturi. Zeul cel prea înalt ieşi, iar zeii din palatul regelui –fie el viu, sănătos şi fericit!- îl însoţiră. Şi în vreme ce el se plimba aşa ca în toate zilele, falnicul şarpe îl muşcă, iar când focul cel viu ţâşni din şarpe, şarpele se făcu nevăzut în păduricea de brazi. Divinul zeu deschise gura, şi vocea Maiestăţii Sale –fie el viu, sănătos şi fericit!- ajunse până la cer. Eneada zeilor strigă: „Ce s-a întâmplat?â€Â? Iar zeii din preajma lui se întreabă: „Cum aşa?â€Â? Dar el nu găsi cuvinte să le răspundă. Buzele îi tremurau şi îi tresăreau mădularele toate; veninul îi străbătu trupul aşa cum Nilul străbate ţara sa(Nilul[numit de egipteni Hapi], personificat uneori şi prin zeul Kenph, era socotit sfânt, fiind, prin revărsările regulate, sursa vitală a ţării. Homer socotea că fluviul izvorăşte din cer.).
Când zeul cel mare se întoarse la sine, în cele din urmă strigă: „Veniţi al mine, voi cei pe care eu v-am făcut, o, zei care aţi ieşit din mine. Vreau să aflaţi ceea ce s-a petrecut. M-a rănit nu ştiu ce lucru vătămător. Inima mea a simţit lucrul acela, dar ochii mei nu-l zăresc şi inima mea nu-l atinge. Nu-l cunosc, cu toate că eu am creat totul. N-am mai trecut niciodată printr-o încercare ca asta; nu este nimic mai dureros! Eu sunt principele şi fiu de principe, sămânţă de zeu care a ajuns zeu. Mare sunt şi sunt fiul unuia mare; tatăl meu a născocit numele meu. Am multe nume şi multe miezuri; miezul meu este în orişice zeu. Sunt numit Atum şi Hor-cel-tânăr. Tatăl meu şi mama mea mi-au spus numele meu, iar eu îl ascund în mine(propoziţia se referă la caracterul ezoteric al adevăratului nume al lui Ra; formula e o practică teologică străveche, de categorie iniţiatică [aplicată, de pildă, şi în cazul lui Yahweh]; de fapt, aproape toate numele marilor zei nu erau decât porecle atributive evidente, iar aşa-zisul nume esenţial, o formulă de cod cu circulaţie restrânsă la cercul teologilor iniţiaţi, nu devenea public din motive de respect cultural şi menţinere a hiatului tradiţional între misterele templului şi mulţimea credincioşilor.) chiar de la naşterea mea; să nu ajungă pe neaşteptate la nici un mag cu har vrăjitoresc potrivnic mie! Eu am puterea să văd ceea ce am creat, şi totuşi nu ştiu ce m-a rănit. Nu ştiu ce este. Foc nu este, apă nu este, dar inima mea este cuprinsă de arşiţă, trupul îmi tremură şi toate mădularele mele sunt stinse de apă. Aduceţi-i la mine pe toţi copii mei, pe zei care sunt desăvârşiţi descântători şi îşi ştiu bine formulele lor magice, agerimea lor ridicându-se până la cer!â€Â?
Atunci toţi copiii zeului veniră plângând la dânsul. Veni şi Eset cu harul ei vrăjitoresc, cea a cărei gură este plină de suflarea vieţii, a cărei poruncă izgoneşte boala, al cărei cuvânt dă viaţă celui ce se înăbuşe; şi ea spuse: „Ce s-a întâmplat, dumnezeiescul meu părinte? Poate că vreun şarpe ţi-a pricinuit o rană? Vreunul dintre copii tăi şi-a ridicat capul împotriva ta? ÃŽl voi lovi cu minunatul meu har vrăjitoresc şi îl voi înlătura, ca lumina ta să n-o mai vadă!â€Â? Zeul cel preaînalt îşi deschise gura: „Eu îmi urmam calea, ducându-mă să mă plimb prin cele două ţări şi prin deşert, căci mi s-a ivit în inimă dorinţa să văd cele ce am creat, iar atunci m-a muşcat un şarpe care n-a putut fi descoperit. Nu este foc, nu este apă, dar însumi sunt mai rece decât apa şi mai înfierbântat decât foxul. ÃŽntreg trupul mi s-a acoperit de sudoare şi tremur tot. Ochiul meu nu poate fi oprit, astfel că eu nu zăresc cerul, iar apa îmi curge pe faţă ca la seceriş.â€Â? Eset îi răspunde tatălui ei: „Spune-mi, tată, numele tău, căci el l-a văzut pe acela care se numeşte cu numele lui!â€Â?
„Eu sunt cel ce a creat cerul şi pământul, cel care a creat crestele munţilor şi a făcut cele ce sunt deasu-pra. Eu am făurit apa şi am făcut oceanul. Eu am creat taurul din muma sa şi astfel el s-a născut autogam(taurul autogam, numit adesea Hapi[Apis], s-a născut dintr-o vacă rătăcitoare, fecundată inciden-tal de o rază de lumină[raza solară a lui Ra – vezi Mitologia Greacă pag. 15-16].). Eu am creat cerul, am ascuns cele două orizonturi şi am sălăşluit acolo sufletele zeilor. Dacă îmi deschid ochii, răsare lumina; dacă îmi închid ochii, se lasă întunericul. La porunca mea curge apa Nilului. Numele meu nu-l ştie nimeni. Eu sunt cel care a creat orele, a făcut zilele şi a statornicit sărbătorile aniversare. Eu am creat inundaţia. Eu am creat focul viu ca să se făurească lucrări… Eu sunt Heprer dimineaţa, Ra la amiază şi Atum seara.â€Â?
Dar veninul nu a fost oprit din mişcarea sa şi celui mai mare zeu nu-i fu mai bine. Atunci Eset zise lui Ra: „Numele tău nu se cuprinde în ceea ce mi-ai spus. Rosteşte-mi-l, şi veninul va ieşi afară, fiindcă el l-a văzut pe acela al cărui nume este rostit!â€Â?
Veninul îl ardea cu arşiţa lui şi era mai tare decât văpaia focului. Atunci Maiestatea Sa Ra spuse: „Mă las încredinţat de fiica mea Eset. Fie ca numele meu să treacă din trupul meu în trupul ei!â€Â? Şi zeul se ascunse din faţa zeilor, iar tronul din barca cea de milioane de ani rămase orfan. Când veni clipa ca Ra să-şi deschidă inima, Eset îi zise fiului ei Horus: „Sileşte-l prin legământ dumnezeiesc să-ţi dea amândoi ochii lui!â€Â? Apoi zeul cel mare îi trecu marii vrăjitoare Eset numele lui, iar dânsa zise: „Scurge-te venin! Ieşi afară din Ra! Ochi al lui Horus, ieşi din zeu! Arşiţă, ieşi din gura lui! Eu fac farmece, împlinesc un descântec. Ieşi, venin puternic! Ia seama, cel mai mare zeu mi-a vestit numele său. Trăiască Ra, piară veninul!â€Â? Aşa a vorbit Eset, marea stăpână a zeilor, care îl cunoaşte pe Re şi chiar numele său.
(Papirusul din Turin, I, sec. XII î. H.)
_______________________________________
"Daca raul nu exista, nu ar fi fost nici o primejdie, si deci nici un temei pentru Intelepciune!"
|
|
